„La data de 3 ianuarie, poliţişti din cadrul Secţiei 1 au fost sesizaţi de către un bărbat, prin intermediul 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute au pătruns prin efracţie în sediul unei instituţii publice din sectorul 1, de unde au sustras mai multe bunuri, printre care nouă laptop-uri şi zece telefoane mobile sigilate, prejudiciul total creat fiind estimat la peste 108.000 de lei”, a anunţat, miercuri, Poliţia Capitalei.
Laptopurile şi telefoanele au fost sustrase dintr-un centru cultural, iar în urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că principalul suspect este un bărbat care a valorificat bunurile prin intermediul unei case de amanet din Sectorul 2.
„În urma controlului corporal efectuat asupra bărbatului a fost identificată şi ridicată suma de 2.000 de lei, despre care există suspiciunea că provine din comiterea de fapte ilicite. De asemenea, până la acest moment, au fost recuperate cinci laptop-uri şi mai multe telefoane mobile, acestea fiind restituite persoanelor în drept”, a mai anunţat Poliţia Capitalei.
Bărbatul a fost reţinut şi este cercetat pentru furt calificat.
Citeşte şi Un bărbat a tâlhărit şi încercat să violeze o femeie în Bucureşti. El a fost reţinut