Tabletele au rămas ascunse în acea arhivă timp de aproape un secol – se crede că au fost depozitate acolo la începutul Primului Război Mondial – şi au fost redescoperite abia în 2009. Oamenii de ştiinţă consideră că fragmentele din piatră au o vechime de peste 1.600 de ani şi reprezintă anumite ritualuri magice.
Textul se adresează unei zeităţi demonice, care are în jurul capului câţiva şerpi, invocată pentru „a lega” un bărbat mumificat şi cu mâinile legate. Numele victimei este „Porcellus”, informează dailymail.co.uk.
Celia Sanchez Natalias de la Universitatea din Zaragoza a tradus textul de pe tablete.
„În partea de sus, se află o siluetă verticală, cu picioarele goale şi mâinile încrucişate la nivelul stomacului. Silueta are pe piept un semn magic, iar în dreptul organelor sexuale se află o stea cu opt colţuri. Câţiva şerpi plutesc ameninţători în jurul capului ei încoronat. Mai jos, în poziţie culcată, mumificată şi cu mâinile legate şi încrucişate, se află victima blestemului, care poate fi uşor recunoscută cu ajutorul inscripţiilor de pe ambele braţe, pe care apare scris cuvântul Porcellus”, a explicat Celia Sanchez Natalis.
Blestemele gravate pe tablete reprezentau o practică curentă în vechime – în anumite regiuni ele erau gravate pe cărbuni, iar în altele în piatră.
Tabletele de la Bologna – denumite „Defixiones” – sunt neobişnuite, întrucât conţin un amestec de desene demonice şi text şi, potrivit cercetătoarei Celia Sanchez Natalis, ar reprezenta o invocare adresată zeiţei „cu trei forme” Hekate, supranumită adeseori drept „mama tuturor vrăjitoarelor”.