Poliţiştii din Cogealac au fost solicitaţi de un bărbat, din cauză că fratele său, în vârstă de 54 de ani, a devenit violent şi refuză să meargă la spital pentru îngrijiri medicale, deşi era diagnosticat cu afecţiuni psihice.
Poliţiştii s-au deplasat în zona respectivă şi au constatat că bărbatul s-a baricadat într-o anexă a locuinţei. El avea asupra lui un obiect ascuţit, cu care i-a ameninţat pe poliţişti, astfel că aceştia au cerut sprijin la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa. Astfel, s-au folosit gaze lacrimogene şi gloanţe oarbe şi în cele din urmă bărbatul a fost imobilizat şi transportat la Spitalul de Psihiatrie Palazu Mare.