Un cadavru, descoperit sub un pod în Braşov. Un bărbat a fost reţinut în acest caz

Un cadavru a fost descoperit sub un pod în Braşov. În acest caz, procurorii au dispus reţinerea unui bărbat, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor.
Iulian Tudor
20 dec. 2016, 09:55
Un cadavru, descoperit sub un pod în Braşov. Un bărbat a fost reţinut în acest caz

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov au dispus, la data de 19 decembrie, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Chiriță Răzvan-Mihai, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. La data de 19 decembrie, inculpatul, aflat în stare de reţinere, a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brașov, scrie brasovultau.ro.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că, în noaptea de 18 spre 19 decembrie, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul, care locuia împreună cu victima într-un adăpost improvizat, din municipiul Brașov, i-a aplicat acesteia mai multe lovituri în zona capului, cu un picior de masă şi cu pumnii, ceea ce a determinat decesul victimei. Cauza morții a fost cea de insuficienţă cardio – respiratorie acută în evoluţia unei intoxicaţii etilice avansate şi a hemoragiei externe abundente consecutive unor plăgi contuze epicraniene.

Bărbatul bătut a fost găsit de un brașovean care a apelat numărul de urgență 112, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru victimă. Cercetările continuă în cauză pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi în vederea stabilirii răspunderii judiciare. Actele de urmărire penală în prezenta cauză s-au efectuat cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Braşov – Serviciul de Investigații Criminale.

Citeşte şi Crimă înfiorătoare în Olt. O tânără a fost ucisă şi aruncată în pădure

DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Spynews
Sese de la Mireasa este distrus de durere după moartea lui Andrei Perneș! Ce a apărut pe contul lui de Instagram | FOTO
Bzi.ro
Dezvăluire dureroasă făcută de Loredana despre mama ei: „Încerc să nu am regrete!“
Fanatik.ro
Flavia Teodosiu, una dintre avocatele lui Călin Georgescu, face anunțul momentului: „S-ar putea să-l rețină!” – Update
Capital.ro
Călin Georgescu nu mai are scăpare. Verdict final: Infracțiunile sunt din cele mai grave din Codul Penal
Playtech.ro
Documentul pe care românii proprietari trebuie să îl completeze. Nu a fost eliminat, aşa cum se credea
DailyBusiness
Bolojan, anunț de ultimă oră! Consultările cu partidele, moment decisiv pentru viitorul României în Europa!
Adevarul
Pe cine amenință Cristela Georgescu cu gestul celebru făcut de Elena Udrea?
wowbiz.ro
Cine este femeia care și-a pierdut viața după ce a fost lovită de o bucată de gheață în Chiajna! Avea doar 35 de ani
Spynews
Ce a învățat Sore după despărțirea de tatăl fiicei sale. Pe ce pune accent în creșterea lui Erin: „Copiii se adaptează”
Spynews
Toți manelistii, în doliu: ”legenda noastră”. S-a stins o stea a muzicii lăutărești din România
Evz.ro
Pericol în sistemul de sănătate din România. Multe spitale, în colaps
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Tichete sociale de 2.000 de lei pentru mamele vulnerabile! Află cum poți beneficia de acest ajutor și ce poți face cu banii
Cancan.ro
Călin Georgescu și-a sunat avocatul imediat ce a fost oprit în trafic. Ce i-ar fi zis să facă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Avocata lui Călin Georgescu face anunțul momentului: S-ar putea să-l rețină!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
George Simion, despre perchezițiile în care ar fi vizat Horațiu Potra: "Continuă abuzurile, nu găsesc dovezi". Ce iși dorește liderul AUR
Întâlnirea dintre Kaja Kallas și Marco Rubio anulată la Washington
MediaFlux
Răsturnare de situație! Călin Georgescu uimește la ieșirea din Parchetul General
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Elon Musk își „dă cu Tesla-n… cap”: implicarea politică și prăbușirea vânzărilor în Europa