Un cadou inedit de Ziua Îndragostiţilor: Yoga în cuplu sau cum să reaprindem pasiunea în relaţie

Ştiai că majoritatea cuplurilor suferă realmente din cauza lipsei de atenţie reciprocă? Trăim într-o epocă a vitezei, în care suntem distraşi de tot felul de lucruri şi uităm efectiv să petrecem mai mult timp cu persoana iubită şi să întreţinem „focul" pasiunii.
Roxana Gagiu
13 feb. 2017, 20:02
Un cadou inedit de Ziua Îndragostiţilor: Yoga în cuplu sau cum să reaprindem pasiunea în relaţie

Stăm peste program la serviciu, ne concentrăm atenţia pe creşterea copiilor, pe îngrijirea casei, petrecem mult prea mult timp pe Facebook, iar timpul special petrecut cu partenerul, în care să ne împărtăşim sentimentele şi visele, tinde să fie către zero.

În opinia profesorului internaţional de yoga Dana Ţupa, trendul de a petrece tot mai puţin timp de calitate cu persoana iubită dăunează nu numai relaţiilor actuale, dar vor fi afectate, prin puterea exemplului, şi cuplurile generaţiilor viitoare.

„Copiii noştri vor crede că e ceva firesc să acordăm mai puţină atenţie persoanei iubite, că e ceva normal ca mami şi tati să se privească rar în ochi, să se îmbrăţişeze şi vor prelua modelul parental. De ce? Pentru că noi le-am indus, prin puterea exemplului, această atitudine”, afirmă profesorul de yoga acreditat internaţional.

Mai mult, specialistul consideră că atenţia este mult mai puternică decât credem noi, este o „unealtă energetică” care schimbă percepţii, schimbă realităţi, iar acolo unde se îndreaptă atenţia, acolo se duce energia şi de acolo culegem roadele. Îmbucurător este că există suficient de multe cupluri care au conştientizat că nu mai acordă suficientă atenţie în relaţie, iar un număr considerabil de perechi au început să apeleze la o nouă metodă de re-captare a atenţie, foarte apreciată şi practicată în Occident, şi anume YOGA ÎN PERECHE.

Ce exerciţii de yoga putem face cu persoana iubită?

1. Respirăm împreună! „Pentru restabilirea conexiunii emoţionale între parteneri, în prima fază putem experimenta respiraţia. După aproximativ 5 minute, se creează o conexiune subtilă între cele două persoane, până la momentul în care, practic, ajung să simtă palpabil impactul asupra celuilalt şi chiar să trăiască ceea ce trăieşte celălalt, într-un stadiu mai avansat, de empatie. Armonia există în fiecare dintre noi şi o putem readuce prin minte, emoţii şi respiraţie. Puterea ”rapport-ului” prezentat în tehnicile de NLP (programare neuro lingvistica), începe odată cu respiraţia, cu sincronizarea acesteia, între parteneri. Ochi în ochi şi respirând în acelaşi timp pe o muzică relaxantă, este un cadou incredibil pe care ni-l putem face unul celuilalt, generând o deschidere, la nivel de suflet, extrem de profundă şi o apropiere caldă, reconfortantă, dar mai ales sinceră, căci ochii sunt oglinda sufletului nostru”, afirmă profesorul internaţional de yoga, Dana Ţupa.

2. Medităm împreună! „Ne putem ţine de mâini, în timp ce stăm faţă în faţă, aşezaţi în poziţie de meditaţie sau aşezaţi pe două scaune. O muzică de fond relaxantă poate aduce un plus de valoare acestui moment, în care ne conectăm unul cu celălalt, ţinând ochii deschişi la început. Mai apoi, închizând ochii, facem totul posibilul să simţim prezenţa celuilalt. Chiar dacă nu credem, nu ştim sau nu vedem, câmpul vibraţional emanat de inima noastră tinde să îl cuprindă, să îl învăluie pe cel ce ne stă înainte”, crede Dana Ţupa.

3. Posturi fizice pe care le putem face împreună cu partenerul. „Cunoscută ca şi yoga în pereche sau acro yoga, cei doi îşi încredinţează unul celuilalt fiecare mişcare, stabilind astfel încredere, armonie şi sinceritate. Pe lângă beneficiul de a face împreună mişcările, de a petrece timp de calitate, de a fi un explorator atent al tău şi al partenerului, acest tip de yoga are beneficiul dat de mişcarea, forţa şi graţia aduse de posturile corporale, care adeseori necesită flexibilitate, musculatură fermă şi depăşirea cercului de confort personal”, conchide profesorul de yoga acreditat internațional Dana Țupa, fondatorul PURNA Yoga Academy – prima şcoală de yoga din România acreditată de Yoga Alliance International USA.

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ce să nu faci sub nicio formă de Întâmpinarea Domnului, sărbătoarea de pe 2 februarie. Aduce ghinion asupra casei tale
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care stau la bloc. Trebuie să notifice neapărat: E scris clar în lege
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în februarie pentru ca trandafirii tăi să se umple de flori în primăvară. Tratamentul preventiv care îi
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
„Îngerul morții copiilor s-a întors”. Dr. Mihai Craiu, avertisment sumbru despre o boală gravă care face prăpăd: „Nu este glumă!”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
Prognoza meteo, 2 februarie. Zonele în care revine iarna
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Statul ia banii românilor. S-a stabilit termen legal 31 martie pentru proprietarii de case și mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Un fost oficial al Rezervei Federale pus sub acuzare pentru divulgare de informații către spioni chinezi
MediaFlux
SE DAU 200 de LEI la PENSIE, dar de la ANUL! Anunț pentru cinci milioane de seniori
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Gura bate Guru: aurul monoatomic și profetul fără minte