Călătoria călugărului către celebritate a început atunci când a fost descoperit de un producător care a mai lucrat cu formaţii celebre, precum U2 sau The Cure.
„După prima audiţie, care a avut loc în decembrie, am spus „da” casei de discuri Decca, nu este nicio problemă să avem acest CD, să înregistrăm acest CD, nicio problemă, este posibil”, a declarat Alessandro Brustenghi, călugăr.
Apoi, însă, au început emoţiile. Pentru monahul în vârstă de 34 de ani nu a fost uşor să se obişnuiască să fie în lumina reflectoarelor.
„Acum, provocarea pentru mine este să înţeleg de ce a vrut Dumnezeu asta”, a adăugat Alessandro Brustenghi.
Călugărul a mărturisit că în tinereţe şi-a dorit să ajungă toboşar. Apoi a descoperit, însă, muzica bisericească. Ceea ce nu înseamnă că a renunţat la pasiunea pentru muzica pop, deşi nu crede că va interpreta vreodată astfel de melodii. Albumul său de debut va fi lansat pe 15 octombrie.