Un camion, depistat cu arbori nemarcaţi transportaţi pentru Holzindustrie Schweighofer. Prima reacţie a companiei

Un camion aparţinând unei firme care transporta arbori pentru compania Holzindustrie Schweighofer a fost oprit de către jandarmi pe Valea Prahovei, în urma controlului aceştia constatând că unii dintre arborii tăiaţi nu erau marcaţi conform legii. Firma care deţine camionul a fost amendată cu o mie de lei.
Iulian Tudor
10 mai 2017, 09:26
Un camion, depistat cu arbori nemarcaţi transportaţi pentru Holzindustrie Schweighofer. Prima reacţie a companiei

UPDATE. Compania Holzindustrie Schweighofer, precizează, referindu-se la transportul de arbori oprit miercuri de jandarmi, pe Valea Prahovei, că buştenii au provenienţă legală, problema fiind că aceştia nu erau marcaţi vizbil conform legii. Reprezentanţii companiei mai spun că încărcătura nu a fost confiscată şi că este supusă unor verificări.

„Subliniem că buştenii au provenienţă legală, dovedită cu documentele cerute de legislaţie. Transportatorul a fost amendat doar pentru că marcajele nu erau vizibile corespunzător. De aceea încărcătura nu a fost confiscată şi nu s-au luat alte măsuri”, transmit reprezentanţii companiei Holzindustrie Schweighofer.

Aceştia spun că buştenii aflaţi în camionul controlat de jandarmii prahoveni a fost depozitat separat, iar în prezent se fac verificări. Încărcătura nu va fi procesată până la clarificarea situaţiei, iar dacă vor fi constatate nereguli, nu va fi procesată deloc, mai precizează compania.

De asemenea, şoferul camionului va ataca amenda în instanţă,  pentru că nu a semnat un proces verbal.

Camionul opri de jandarmi aparţinea unei firme care transporta arbori pentru compania Holzindustrie Schweighofer, iar în urma controlului s-a constatat că unii dintre arborii tăiaţi nu erau marcaţi conform legii. Firma care deţine camionul a fost amendată cu o mie de lei.

Potrivit unor surse din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, camionul aparţine firmei Pintuia Impex SRL şi a fost oprit de către jandarmii montani prahoveni miercuri, la intersecţia dintre drumul forestier Valea Azugii şi drumul forestier Limbăşel. În urma controlului, jandarmii au constatat că unii dintre arborii tăiaţi nu sunt marcaţi cu amprenta diapozitivului dreptunghiular, conform legii.

Camionul care aparţine firmei Pintuia Impex SRL a fost oprit de către jandarmii montani prahoveni miercuri, la intersecţia dintre drumul forestier Valea Azugii şi drumul forestier Limbăşel, potrivit unor surse din Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Prahova, scrie news.ro.

În urma controlului, jandarmii au constatat că autocamionul cu remorcă transporta copaci pentru compania Holzindustrie Schweighofer, iar unii dintre arborii tăiaţi nu sunt marcaţi cu amprenta diapozitivului dreptunghiular, conform legii.

Jandarmii au dat o amendă în valoare de 1.000 de lei, conform legii 171/2010, pentru transportul de la locul de recoltare a materialelor lemnoase nemarcate cu amprenta dispozitivului dreptunghiular prevăzut de normele privind circulaţia materialelor lemnoase în vigoare.

Citeşte şi Zeci de percheziţii în Argeş, într-un dosar vizând tăieri ilegale de arbori

DailyBusiness
Gratuitatea momentului în România! 50% reducere la toată lista
Spynews
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță. Noi imagini exclusive de la petrecere / VIDEO
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o poveste memorabilă a unei tradiții românești”
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. ANAF te obligă să declari. Lege chiar dacă iei bani cash
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Ploile mătură România. ANM anunță prognoza până pe 10 octombrie
Adevarul
Misterul planează asupra tăcerii suspecte a liderului Hamas. Yahya Sinwar ar fi mort
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ce tort au avut la nuntă Lora și Ionuț Ghenu. Cei doi au organizat un eveniment spectaculos / FOTO
Spynews
Liviu Vârciu s-a sărutat cu altă femeie! Anda ce spune? Imaginile au fost filmate!
Evz.ro
Locatarii care nu mai pot să fenteze legea. Se lasă cu amenzi zdravene
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Salarii mai mari de la 1 ianuarie 2025. Cu cât vor crește veniturile angajaților și cine va beneficia de bani mai mulți
Cancan.ro
Marele absent de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță! Nu se așteptau niciodată ca el să lipsească
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Se interzic sobele pe lemne și aragazele?! Anunț șoc în UE: E de neconceput să continue
StirileBZI
Se dau 499 de lei în plus la pensie! Decizia se aplică la toate categoriile de pensionari
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"De data asta nu mai scapi" - Fata de 18 ani UCISĂ, la Bacău, de un vecin...
substantial.ro
Fostul judecător CCR explică respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă de către BEC
MediaFlux
LOVITURĂ privind TICHETELE de MASĂ! SE DAU AMENZI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Delicii exotice dintr-o livadă din Buzău