„Am descoperit un bazin sub calota glaciară, de o adâncime de până la 1,5 kilometri, conectat la stratul de gheaţă de la marea interioară Bellingshausen şi a cărui existenţă influenţează semnficativ pierderea gheţii„, în Antarctica occidentală, explică cercetătorii într-un studiu publicat joi în revista britanică Nature.
În imagine se poate vedea gheaţa (sus) şi rocile de sub ea, împreună cu canionul (mijloc)
Cei şapte autori ai studiului au mai explicat că rifturile din vestul Antarcticii, formate prin eroziune, permit pătrunderea apei „mai calde” din ocean, „favorizând astfel instabilitatea calotei glaciare”.
Zona în care a fost descoperit canionul nu fusese cercetată de aproape 50 de ani, însă, în 2010, o misiune a programului britanic de monitorizare a Antarcticii (BAS), sub conducerea glaciologului Robert Bingham, a mers la faţa locului pentru a verifica informaţiile date de sateliţi ai NASA, care arătau topiri masive de gheaţă în regiune.
Cercetătorii au sondat calota glaciară cu ajutorul unui radar, până la 2.500 de metri adâncime, imaginile oferite de sateliţii NASA nearătând decât suprafaţa.
„Imaginaţi-vă Marele Canion (446 kilometri lungime, până la 29 de kilometri lăţime şi până la 1,8 kilometri adâncime, n.r.), numai că cel de aici are o adâncime 1,5 kilometri, aproximativ 10 kilometri lăţime şi 100 de kilometri lungime”, a precizat Robert Bingham.
Pe baza schimbărilor observate în ultimii ani în Antarctica de vest, „nu se poate vorbi numai de reducerea calotei glaciare ca o consecinţă pe termen scurt a încălzirii climatice”, concluzionează autorii studiului, precizând că acest fenomen face parte din „sistemul mai vast de interacţiuni între activitatea tectonică, modificările peisajului glaciar şi schimbările din ocean şi atmosferă”.