Un celebru preot îi trimite pe cei care se confruntă cu diferite dependenţe la doctor, nu la biserică: „Oricât de corect ar cânta părintele rugăciunile, asta nu-ți pune centură de siguranță peste viață”

Dependenţele apar în viaţa noastră atunci când, nefericiţi cu propria existenţă şi deconectaţi de la ea, căutăm refugiu. Rolul refugiului - fie că se numeşte alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, sex, job sau sport - este acela de a ne ajuta să ne mutăm gândul de la necazuri către o altă activitate. Refugiul funcţionează ca un mecanism de autoapărare, dar, în realitate, nu face decât să înlocuiască o problemă cu alta şi mai mare.
Irina Dumitrescu
04 feb. 2024, 09:20
Un celebru preot îi trimite pe cei care se confruntă cu diferite dependenţe la doctor, nu la biserică:

Adesea, când necazurile devin prea copleşitoare, ajungem să ne confesăm celor din jur. De câte ori nu am auzit de la cei din jur recomandarea „Mai treci pe la biserică, mai spune o rugăciune, posteşte, spovedeşte-te„. Oricât de binefăcătoare ar fi aceste acţiuni, de cele mai multe ori este nevoie şi de intervenţia medicului. Şi chiar mulţi preoţi recomandă prezentarea la medic atunci când dependenţele devin prea apăsătoare.

Un preot vorbeşte despre cea mai parşivă dependenţă şi cât este de greu de recunoscut la cei din jur: „E dată naibii de subtilă”

Un cunoscut preot explică, în mediul online, de ce este important să nu ne limităm doar la mersul la biserică atunci când ne aflăm sub influenţa dependenţelor. Părintele Crin-Triandafil Theodorescu, o figură extrem de cunoscută în online, vorbeşte despre una dintre cele mai parşive dependenţe, cea de jocuri de noroc, exemplificând cu mai multe cazuri cu care s-a confruntat de când este preot.

„Niciodată nu mi-a fost dat să privesc în ochi un diavol atât de imponderabil ca jocurile de noroc. Păcănealofilia. Sindromul pariatului compulsiv.

Când fumezi, ți se vede pe degete. Pe viteza cu care te scuzi ca să ieși dintr-o ședință prea lungă. Mi se mai întâmplă să iau în brațe haina unui invitat, să i-o agăț de cuier. Se simte. Alcoolul. Și toate celelalte, cumva se simt, lasă urme palpabile.

Citeste si Preot pârât de enoriași la Arhiepiscopie că pleacă des la muncă în străinătate. Duhovnicul, înlocuit de un preot în vârstă cu probleme de comportament: „Nici pe acesta nu-l găsești când ai nevoie de el. Preoteasa conduce biserica”

Dar ăsta e dat naibii de subtil. Dacă n-aș fi preot și nu aș cunoaște cele din adâncurile omului, n-aș observa asta pe fața celui care trece pe lângă mine, pe stradă, și mă salută complice. Îi duc durerea și de multe ori, în afară de sfaturi și de rugăciuni, nu am ce să fac. Că preotul bun, cred eu, e cel care știe să te trimită și la medic dacă e cazul, și la psihiatru, și la mecanic să-ți schimbe plăcuțele de frână, că oricât de corect ar cânta părintele rugăciunile, asta nu-ți pune centură de siguranță peste viață”, scrie părintele Crin-Triandafil Theodorescu pe Facebook.

Mărturii şocante ale oamenilor aflaţi sub jugul păcănelelor: „Simt că voi câștiga. O să cumpăr mașini tuturor celor pe care îi iubesc, să mă ierte pentru anii ăștia de infern în care i-am ținut”

La părintele Theodorescu au venit, de-a lungul timpului, oameni pe care patima jocurilor de noroc pusese stăpânire. Unii voiau să se sinucidă ca să scape de acest viciu, alţii se îndatoraseră la cămătari ca să joace banii la păcănele, iar acum cămătarii le ameninţau familiile. Toţi, însă, nutreau speranţa că va veni ziua în care vor da lovitura, ikar cu banii câştigaţi îşi vor spăla păcatele în faţa celor pe care i-au făcut să sufere.

„Citez din inima mea înfricoșată:

-Părinte, dacă aș muri ar fi mai simplu. Știți cumva, datoriile se moștenesc? Scapă ai mei de datorii dacă mor, ce zice legea?

-M-a sunat azi noapte soția, am crezut că a pățit ceva ăla micul. Plângea în hohote, îi bat cu picioarele în ușă creditorii și fug înainte să apuce să anunțe poliția. Îi aruncă amenințări și fug. Să le dau banii înapoi, banii ăia pe care i-am băgat în nenorocitele de jocuri. Soția vrea să divorțeze, să ia copilul și să emigreze, să-și schimbe numele, e disperată;

-Părinte, ce faceți? Uite, p-acasă, tu? Eu mă pregătesc să iau salariul. 2400 de euro, părinte, mâine la amiază. Rugați-vă să am tăria să-i trimit soției, altfel într-o oră mi-i mănâncă aparatele alea!

Citeste si Artistul celebru de la noi din țară care s-a luptat ani de zile cu dependența de alcool. A ajuns o epavă, dar a scăpat de viciu: „Mi-am dat seama că începe degradarea mea umană”

-E ca un drog. Mă visez apăsând chestiile luminoase, învârtind zarul, cărțile colorate de pe masa de joc. Intră în mine o bucurie cum n-am mai trăit; sunt sigur că azi voi câștiga și casa pierdută, și banii de nuntă ai băiatului meu. E ca o beție, mă înțelegeți? Simt că de data asta voi câștiga, mă voi îmbogăți. O să cumpăr mașini tuturor celor pe care îi iubesc. Să mă ierte pentru anii ăștia de infern în care i-am ținut.

De-un timp nu sunt singur în lupta asta. Am descoperit, prin voința Stăpânului deșerturilor și a stelelor, un om care conduce un grup de sprijin. Un fel de Frăție a Psaltirii; oameni care se țin unii pe alții vii, departe de nenorocirea asta. Și au rezultate.

Neștiut, pe stradă, aproape anonim, omul ăsta scoate din infern sufletele unor prăbușiți cum n-am mai văzut. E un om al luminii, pășind în valea morții. Nici măcar nu sunt sigur că e creștin; mi l-a scos Dumnezeu în potecă, l-am îmbrățișat și el mi-a luat din poverile de pe umeri. Că multe necazuri și rele a trimis peste noi Domnul, dar întorcându-ne ne-a dat viață, și din adâncurile pământului iarăși ne-a scos.

Așadar, în special pentru dependenții de jocuri de noroc din arealul BN/ Năsăud; nu sunteți singuri. Cereți ajutor, căutați-mă, știu unde găsiți sprijin!”, le recomandă părintele Crin-Triandafil Theodorescu celor aflaţi sub jugul păcănelelor.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Condimentul care reduce colesterolul. Costă numai câțiva lei, se găsește în orice supermarket și ajută la menținerea echilibrului în corp
Capital.ro
Marele cutremur care va lovi România. Zonele din București care vor fi cel mai grav afectate
Playtech.ro
De câte ori se pot acorda voucherele pentru alimente. Calculul exact pentru românii cu venituri mici
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Radarul de ultimă generație, instalat în România. Detectează de la 450 de km
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
CDU/CSU pe primul loc în exit-pollurile alegerilor anticipate din Germania
MediaFlux
Zelenski a CEDAT! Anunțul a uimit întreaga lume
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!