Un chirurg din Bucureşti, prins luând 1.500 de lei şpagă

Un cetăţean irakian, chirurg la Spitalul Malaxa din Bucureşti, a fost prins, joi, luând 1.500 de lei de la o femeie pentru ca tatăl ei să fie supus unei intervenţii chirurgicale, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Romania TV
27 oct. 2011, 15:21
Un chirurg din Bucureşti, prins luând 1.500 de lei şpagă

„La data de 27 octombrie, procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu lucrători de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bucureşti, cu sprijinul Serviciului Operaţii al DGA, l-au surprins în flagrant delict pe M.S.H., medic chirurg în cadrul Spitalului Clinic Nicolae Malaxa, în timp ce primea suma de 1.500 de lei de la denunţătoarea P.C.I”, a informat Parchetul.

Din cercetările efectuate a rezultat faptul că medicul a pretins denunţătoarei suma în cauză atât pentru el, cât şi pentru alţi doi colegi (între care anestezistul), împreună cu care urma să efectueze o intervenţie chirurgicală tatălui denunţătoarei, care era internat în Spitalul Clinic Nicolae Malaxa.

Până la momentul actual, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, trafic de influenţă şi instigare la dare de mită.

Denunţul a fost înregistrat ca urmare a unei sesizări la linia TelVerde anticorupţie – 0800.806.806 a Direcţiei Generale Anticorupţie.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Harta oficială a drumurilor pe care se montează 400 de radare fixe. E bine de știut înainte să pleci la drum
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Criminalul invizibil, moștenirea lăsată umanității. Cum ne afectează deciziile din anii '80
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI