Păcuraru a spus în emisiunea lui Victor Ciutacu de la România TV că pentru a putea fi angajat direct la cabinetul Anei Pauker, al doilea om în statul comunist, imediat după revenirea din Franța, de unde fusese expulzat pentru activități comuniste, Șora avea nevoie obligatoriu de un aviz al NKVD, serviciu care controla regimul de la București în 1948.
”Dînsului i s-a pus în vedere în 1957-58, cînd era membru al PCR, să înceteze colaborarea cu organele sovietice. Acest lucru li s-a pus în vedere multora. Li s-a spus ”Acum ești membru al partidului nostru, nu mai ești obligat să asculți de indicațiile altui partid”.
După care regimul Gheorghiu Dej a pus Securitatea să-i urmărească, să vadă dacă se țin de angajamentele de partid. În acest context a fost racolat fiul său, pe linie de contraspionaj, de către ceea ce va deveni UM 0110, anti-KGB. Motivația reală a fost contraspionajul și eu tare mă îndoiesc că va exista vreodată o sentință din partea CNSAS care să-l facă informator al Securității.
În momentul cînd ai un agent străvechi, pe care îl ai la mînă cu expulzarea dintr-un stat occidental, îl iei și-l folosești, îi șantajezi anturajul, îl șantajezi pe el, îl pui să iasă în față cu tot felul de aberații…Toate se leagă, eu cred că dînsul a fost exploatat pînă în ultima clipă a vieții de către interese care nu aparțin acestui popor. Să știți că mulți dintre ei au fost amenințați cu moartea ca să redevină colaboratori ai KGB” a mai spus Păcuraru la România TV.
Nu este prima dată când colonelul Păcuraru vorbeşte despre trecutul comunist al lui Mihai Şora, acesta menţionându-l pe defunctul filosof şi în cartea „Zori însângerate”.
”Rezident în Franța din 1938, membru a Partidului Comunist Francez, în 1948 dânsul ar fi venit în România pentru a-și revedea familia. Cu acest prilej, regimul comunist l-ar fi sechestrat, împiedicându-l să se întoarcă în Franța. Cu totală lipsă de omenie, comuniștii l-au numit direct în Ministerul Afacerilor Externe, unde ascensiunea sa, sub ministeriatul Anei Pauker, a fost meteorică.
Și asta într-un moment când chiar și foștii luptători din Războiul din Spania („interbrigadiștii”) deveniseră suspecți, iar foștii prizonieri la nemți erau prin lagăre sovietice: prea văzuseră Occidentul! Ulterior, dl. Șora a susținut că acest tratament de favoare se datora trecutului său de „membru al Rezistenței Franceze”. În anul 2019, L’Ordre des Compagnons de la Liberation a lămurit că domnul Șora își arogă în fals calitatea de membru al Rezistenței.
În orice caz, la acea vreme – anii 1948-1952 – ascensiunea sa bruscă în diplomația românească a suscitat multe comentarii: având acces la „secrete de Stat și de Partid”, candidații la funcțiile diplomatice veneau cu recomandări de Partid și erau temeinic verificați de „cadriști”, înainte de angajare. Dar cine și când îl recomandase și verificase pe dl. Șora? La angajare nici măcar nu era membru al PMR!
Pe fondul indiscrețiilor bahice ale unuia dintre cadriștii ministerului, un anume Constantin Stuparu, cu acces la dosarele de personal, se știa că Șora fusese recomandat de „tovarășii sovietici”, ca urmare a activităților pe care le desfășurase pentru NKGB (INU) în Franța, soldate cu expulzarea sa. Ca spion sovietic! Se comenta că, mulți ani, dl. Șora a fost „enterdit de sejour” în Franța” a mai scris colonelul Păcuraru.