Din primele informaţii se pare că băiatul şi-a lovit fratele, iar mama a încercat să-i despartă şi l-a împins pe copil cu capul de mobilă.
Băiatul a fost transportat la spital, dar, din păcate, nu a supravieţuit.
Autorităţile au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili ce se va întâmpla cu fratele care a rămas în viaţă.
„Împreună cu autorităţile locale am demarat o ancheta socială pentru a constata în grija căror persoane a fost lăsat băieţelul. Am constatat că se află în grija bunicilor materni nefiind evidenţiată până în prezent nicio situaţie de risc pentru acesta.”, a declarat Simona Cimpoaie, director adjunct Protecţia Copilului Brăila, la România TV.