Breaking
News
„Am ieşit afară să aduc apă. În timpul ăsta, copilul a luat spirtul şi l-a pus pe foc şi deodată a bufnit şi s-a ars. Doar atâta mi-a zis şi n-am putut să rezist, am leşinat”, a spus mama copilului.
Micuţul a fost trimis cu o ambulanţă la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi. „Copilul a fost adus în stare de urgenţă cu diagnoticul de arsură prin flacără gradul 2, 3, 4. Este în stare gravă. Va fi internat în secţia pediatrică, compartimentul arşi”, a declarat medicul de la spitalul din Iaşi.
Copilul are arsuri pe 40% din suprafaţa corpului şi ar putea fi transportat cu elicopterul SMURD la Bucureşti sau Târgu Mureş pentru intervenţii.