Tragedie într-un parc din București. Un copil de 13 ani a fost găsit mort pe alee. Potrivit unor surse citate de Antena 3, băiatul se plimba cu trotineta prin parc, în momentul în care i s-a făcut rău și a căzut lângă o bancă. Agenții de pază au intervenit imediat și au sunat la 112, solicitând prezența unei ambulanțe. Din păcate, echipele medicale sosise la fața locului nu au putut face nimic, ci doar au constatat decesul băiatului.
Citește și: Marian a murit la numai 12 ani. Puştiul s-a aventurat într-o cursă nebună cu trotineta electrică
”La data de 16 octombrie 2023, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 9 Poliție au fost sesizați, prin sistem 112, în jurul orei 20.30, cu privire la faptul că, într-un parc din Sectorul 2, s-ar afla o persoană în stare de inconștientă.
Citește și: O femeie beată aflată pe trotinetă, lovită pe o trecere de pietoni din București
La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical, care a efectuat manevre de resuscitare, asupra persoanei în cauză, un minor, în vârstă de 13 ani, ulterior constatând decesul acestuia”, a transmis Poliția Capitalei.
Cazul este cercetat de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Serviciul Omoruri – DGPMB.
Trupul neînsuflețit al copilului a fost transportat la INML, în vederea efectuării necropsiei.