Un copil de 15 ani, rănit de surparea unui mal de pământ

Un copil în vârstă de 15 ani, din localitatea Ipoteşti, judeţul Olt, a fost rănit în cursul nopţii de miercuri spre joi în timpul surpării unui mal de pământ din comuna Coteana. Minorul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Iulian Tudor
05 dec. 2013, 11:30
Un copil de 15 ani, rănit de surparea unui mal de pământ

Minorul este cooperant, prezent, conştient, echilibrat, dar prezintă o pareză de plex brahial drept a cărei cauză nu a fost deocamdată descoperită la Slatina. I s-au făcut mai mult investigaţii, o tomografie, la coloana cervicală nu are probleme şi pentru noi investigaţii va fi trimis la Craiova. Am discutat deja acolo şi va fi primit la secţia de ortopedie infantilă a Spitalului Clinic Nr.1 Craiova„, a declarat directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, Romeo Stănculescu, potrivit Agerpres.

Copilul a fost rănit de surparea unui mal de pământ, în timp ce încerca, alături de alte patru persone, dintre care un adolescent de 17 ani şi trei adulţi, să scoată părţi metalice dintr-un canal de irigaţii. Ei se aflau la o adâncime de peste trei metri metri când pământul de pe maluri s-a surpat peste patru dintre cele cinci persoane. Acestea încercau să scoată, ilegal, o ţeavă din fostul sistem de irigaţii din Coteana.

Dintre cele patru persoane peste care s-a surpat malul de pământ, un adult a ieşit rapid la suprafaţă fără a fi rănit, copilul de 15 ani a fost scos cu ajutorul celor aflaţi pe mal şi a fugit imediat spre domiciliu, iar două persoane, un adolescent şi 17 ani şi un bărbat de 30 de ani nu au putut fi scoşi de sub pământul surpat. La câteva ore după ce a ajuns acasă, familia copilului de 15 ani a chemat ambulanţa pentru că minorul nu îşi mai putea mişca partea superioară a corpului. Minorul a ajuns joi dimineaţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina unde a fost internat şi supus unor investigaţii medicale, urmând a fi transferat la Spitalul Clinic Nr.1 Craiova.

Pompierii acţionează încă la Coteana pentru a scoate la suprafaţă cele două persoane rămase sub malul de pământ surpat. Şansele ca persoanele rămase sub malul de pământ să fie găsite în viaţă sunt reduse.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că din cauza terenului nisipos intervenţia este dificilă. „Iniţial, s-a intervenit cu un buldoexcavator, apoi cu lopeţile şi acum acum iar se excavează. Adâncimea la care presupunem că se află cele două persoane este de aproximativ patru metri„, a precizat Băsăşteanu.

La intervenţie participă 25 de pompieri militari, dar şi echipaje de poliţişti, jandarmi, voluntari ai Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Coteana şi câteva zeci de săteni, fiind prezente echipaje de prim ajutor şi ambulanţă.

Spynews
Văduva lui Costel Corduneanu face lumină la aproape cinci luni de la moartea lui! Grațiela demontează zvonurile conform cărora ar fi fost ajutată financiar
Bzi.ro
Imagini fierbinți cu cea mai senzuală conducătoare de federație din România! Irina Deleanu arată senzațional la 49 de ani!
Fanatik.ro
Valorile glicemiei în funcție de vârstă. Ce glicemie ar trebui să ai dacă ai sub 60 de ani. Care este nivelul optim și pentru persoanele vârstnice
Capital.ro
Ora de iarnă 2024. Când se schimbă din nou ora în România. Dăm ceasurile înapoi
Playtech.ro
Când trecem la ora de iarnă în 2024. Data în care noaptea devine mai lungă
DailyBusiness
Se dau vouchere de 400 de lei pentru angajați!
Adevarul
Mircea Badea și Carmen Brumă, implicați într-un accident rutier pe insula Corfu. „Se putea termina groaznic”
Spynews
Mădălina de la Insula iubirii este însărcinată? Cum a răspuns ispita atunci când a fost întrebată dacă urmează să-l facă pe Dani tată
Spynews
Ronald Gavril, urare pentru Anamaria Prodan, de ziua ei de nume: „Îngerii să-ți călăuzească pașii”. Cei doi radiază de fericire
Evz.ro
Irinel Columbeanu, ajuns la mila prietenilor. Toate speranțele i-au fost spulberate
Ego.ro
”Trădătoarea” tenisului românesc e mai FIERBINTE ca vara! Imaginile au scăpat pe internet FOTO
Prosport.ro
FOTO. Zeița de la Montreal, în costum de baie, la 62 de ani. Cum arată Nadia Comăneci pregătită de plajă
wowbiz.ro
Loredana Groza a reacționat public după ce a văzut cu cine e Iulia Vântur în vacanță
Cancan.ro
Aceștia sunt pensionarii cărora li se DUBLEAZĂ pensiile după recalculare. Primesc de două ori mai mulți bani!
Playsport.ro
IREAL! Suma uriașă pe care a primit-o Antonia de la o casă de pariuri! Unii nu câștigă atâția bani nici în două vieți
kanald.ro
Sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox la data de 9 septembrie 2024: Ce trebuie să facă credincioșii în această zi?
Capital.ro
Doliu infinit! A murit marea stea a muzicii. Celine Dion a împietrit
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Ea este cea mai sexy culturistă din România!
stirilekanald.ro
Melissa s-a căsătorit pe 24 august și la nici două săptămâni de la nuntă a dispărut. Șocant cum a fost găsită pe 7 septembrie
substantial.ro
Jannik Sinner câștigă pentru prima dată US Open și devine primul campion italian la simplu masculin
MediaFlux
A SCĂZUT PENSIA! LOVITURĂ TOTALĂ după RECALCULARE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...