Drama copilului a început în 2009, când părinţii au decis să divorţeze. În ciuda faptului că mama încercase, cu un an înainte, să se sinucidă, instanţa a decis ca fetiţa să rămână în grija ei. Problemele au curs lanţ. Anul trecut, femeia a sesizat la poliţie un posibil viol asupra fetiţei, comis chiar de iubitul ei. Tot în acea perioadă, poliţiştii au găsit-o pe copilă rătăcind noaptea pe stradă, având pe ea multiple urme de violenţă.
„Am fost anuntat de secţia 2 de poliţie să mă prezint de urgenţă la şcoală pentru că în acea zi nu a mai adus fetiţa
Atunci, copilul a ajuns în grija tatălui, însă fără niciun fel de acte. Acolo a rămas până anul acesta, când a fost luată din casă cu executorul.
Mama copilului spune că fata trebuie să rămână la ea, deoarece fostul ei soţ nu ar fi tatăl biologic. De altfel, a şi deschis un proces în acest sens.
La rândul său, bărbatul a deschis un proces de reîncredinţare a minorului. A făcut solicitări şi către Protecţia Copilului pentru încredinţare temporară, însă reprezentanţii instituţiei spun că au atribuţii limitate şi deocamdată nu pot trece peste decizia judecătoriei.
„În acest moment avem o hotărâre a instanţei care trebuie respectată. Invitarea domnului la sediu pentru discuţii înseamnă o reanalizare a cazului, a situaţiei în care se află copilul, şi noile date care apar în caz cu siguranţă vor fi bine cântărite”, a declarat Tania Calcan, purtător de cuvânt Protecţia Copilului.
Tatăl fetei susţine că fosta sa soţie a fost internată în spitalul de psihiatrie, pentru că a încercat de mai multe ori să se sinucidă.