Daniel nu avea voie să mânce, era hrănit doar cu sare, ţinut în baie, sub apă, în mod repetat, până devenea inconştient şi era bătut frecvent. Micuţul a fost întemniţat într-o cameră din subsol şi ţinut acolo până a murit, în urma unor lovituri la cap, în martie 2012.
Deşi părea un băieţel fericit atunci când a început şcoala în Conventry, Marea Britanie, profesorii au văzut cum Daniel
devenea din ce în ce mai slab sub ochii lor. Juraţii de la Birmingham Crown Curt au auzit că arăta ca o victimă din lagărele de concentrare. Pachetul său cu mâncarea conţinea doar jumătate de sandwich şi încerca să mănânce din tomberoanele de gunoi ale şcolii.
Mama sa Magdelena Luczak, 27 de ani, şi partenereul ei, Mariusz Krezolek, 33 de ani, au fost condamnaţi pentru uciderea lui Daniel, scrie BBC. La momentul morţii, Daniel era plin de răni.
Curtea a aflat că fratele său cerea mâncare în plus pentru Daniel. „Mergeam cu fratele meu şi îi cumpăram lucruri pe care mama nu le vedea”, a spus copilul. „Îi făceam mâncare, îl spălam”, a mai spus fratele, care nu a fost identificat. Acesta spunea şi că Daniel nu avea voie să iasă din camera lui nici măcare să meargă la baie şi făcea pe el.
Mama băiatului le-a spus profesorilor că Daniel suferea de o boală, era sub tratament şi că aceştia nu trebuiau să îl hrănească la şcoală. Ei au ascultat-o.