Un copil de un an şi şapte luni a murit în Sibiu după ce a căzut de la etajul 4

Un copil de un an şi şapte luni a murit, luni, după ce a căzut de la geamul locuinţei situată la etajul al patrulea al unui bloc din municipiul Sibiu. Poliţia a deschis o anchetă in rem pentru ucidere din culpă.
Filip Stan
18 mart. 2019, 18:22
Un copil de un an şi şapte luni a murit în Sibiu după ce a căzut de la etajul 4

Băieţelul era cu mama acasă în momentul când a căzut. Incidentul a avut loc în jurul orei 16:00, pe Strada Vrancei din municipiul Sibiu.

Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, un băieţel în vârstă de un an şi 7 luni ar fi căzut de la geamul unei locuinţe situate la etajul al patrulea al unui bloc. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu a intervenit cu un echipaj SMURD, copilul fiind preluat în stop cardio-respirator, cu politraumatisme. Au fost efectuate manevre de resuscitare şi a fost transportat de urgenţă la Spitalul Luther. Ulterior, copilul a murit.

Poliţia Sibiu spune că, în momentul căderii, copilul era acasă cu mama.

„În prezent, se efectuează cercetări in rem privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a se stabili toate împrejurările care au condus la acest nefericit eveniment”, arată Poliţia Judeţeană Sibiu.

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Locurile interzise din România în perioada comunismului. Niciun avion nu avea voie să se apropie de ele și se putea trage în orice moment
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
Alimente care îți sabotează somnul și te fac să te îngrași. Rețeta ideală pentru cinǎ, recomandată de un nutriționist
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Ce pune la cale Iulia Vântur. Tot mai multe personaje mondene merg la ea
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Poate candida la președinție o persoană care contestă Constituția României?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Tensiuni la Kremlin din cauza întârzierii unui apel telefonic oficial de la Donald Trump
MediaFlux
VEȘTI pentru PENSIONARII din ROMÂNIA! Ajutoare financiare în BANI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
AI-ul chinezesc a zburat sub radar în ultimii 10 ani. A venit vremea Alibaba să îşi ia revanşa?