Un cunoscut ACTOR şi-a înşelat NEVASTA şi mama celor trei copii ai săi după o partidă de SEX în TREI FOTO

Unul dintre cei mai cunoscuţi actori din Marea Britanie a fost fotografiat într-o cameră de hotel în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu două femei. Descoperirea vine la doar câteva zile după ce Danny Dyer recunoaştea că femeile se dau la el tot timpul, dar le rezistă deoarece îşi iubeşte nevasta şi cei trei copii pe care îi are alături de aceasta.
Alina Costache
12 ian. 2014, 14:57
Un cunoscut ACTOR şi-a înşelat NEVASTA şi mama celor trei copii ai săi după o partidă de SEX în TREI FOTO

Danny Dyer, unul dintre cei mai cunoscuţi actori de origine britanică, a sedus două tinere înttr-un club, cu votcă şi şampanie, ca apoi să le conducă în camera sa de hotel unde au avut parte de o partidă de sex în trei, potrivit Mirror.

Citeşte şi O tânără a făcut sex în trei cu doi necunoscuţi, după care s-a răzbunat pe fostul iubit într-un mod BIZAR

Inedit este faptul că ulterior el le-a oferit câte un tricou drept suvenir pentru a nu uita noaptea respectivă. Cu toate acestea, cele două tinere s-au fotografiat împreună cu starul, postând ulterior imaginile pe internet, acestea fiind văzute inclusiv de soţia actorului, Joanne Mas, femeia care i-a purtat în pântece cei trei copii.

Citeşte şi DEMENŢIAL: Pedeapsa primită de un BĂRBAT după ce nu a vrut să facă SEX în TREI cu DOUĂ FEMEI FOTO

Inedit este faptul că imaginile au apărut la doar câteva zile după ce Danny declara că mâna pe inimă că nu şi-a înşelat niciodată nevasta cu toate că femeile i se aruncă la picioare de fiecare dată când iese „pe uşa casei”.

DailyBusiness
Sprijin internațional puternic pentru justiția din România. Ambasadele Occidentale transmit mesaje clare de încredere în țara noastră
Spynews
Top 3 zodii cu cel mai bun suflet! Trebuie să le ai în jurul tău în 2025
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Cele 3 zodii care-și pot schimba viața până pe 8 martie. Vor trece prin transformări spectaculoase
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Se întâmplă sâmbătă, 1 martie. Anunț pentru toți românii
Playtech.ro
Schimbarea din apartament pentru care ai nevoie de semnătura tuturor vecinilor. Amenzile sunt uriaşe
DailyBusiness
Stenograme explozive din dosarul lui Călin Georgescu. ”Câștig sigur. Există un plan, există o strategie pe care numai eu o cunosc”
Adevarul
Trupe românești în Ucraina? Experții răspund la întrebarea esențială la care autoritățile ridică din umeri: „E un semnal că lucrurile avansează”
wowbiz.ro
Marcel Ciolacu, anunțul momentului despre creșterea pensiilor în 2025: „În iunie-iulie putem...”
Spynews
Cheeseburger cu bacon și maioneză de casă, după rețeta lui chef Horia Manea. Preparatul pe care trebuie să-l încerci
Spynews
Ce program are Irina Fodor la Asia Express. Răzvan Fodor, detalii importante despre competiție: „Când o sun, e deja în cursă”
Evz.ro
Călin Georgescu își depune candidatura
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
kanald.ro
Actorul Gene Heckman și soția lui, găsiți aproape mumificați în casă. Ce au descoperit anchetatorii lângă trupul neînsuflețit al soției sale, Betsy Arakawa
Cancan.ro
Tabel exclusiv pentru femei | Ce greutate ar trebui să ai, în funcție de înălțimea ta
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. E zi națională de doliu și tăcere: Știa să facă din nimic ceva valoros
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Iubita fotbalistului, pusă pe site-urile de escorte. A avut relații doar cu milionari celebri
stirilekanald.ro
„Asta își dorește și fiica ta” Igor Cuciuc, decizie radicală la doar 3 luni de la moartea unicului său copil! Nimeni nu credea că va face asta atât de repede
Misiunea Chang’e-6 confirmă existența unui ocean de magmă pe Lună
MediaFlux
Cine i-a turnat, de fapt, pe Horațiu Potra și Călin Georgescu. Anchetatorii au mers la pont
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Doar Dumnezeu ne-a salvat!” – Cum am scăpat de un dezastru aviatic la Otopeni, dar riscurile de siguranță rămân