Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit vestul Cretei

Insula preferată de mulţi turişti români a fost lovită de un cutremur moderat duminică dimineaţă, anunţă seismologii greci.
Filip Stan
21 iul. 2024, 11:27
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit vestul Cretei

Un cutremur cu magnitudinea 5,3 a zguduit partea de vest a insulei turistice Creta, a raportat duminică Institutul de Geodinamică din Atena, informează DPA.

Primele măsurători au arătat că seismul, care a avut loc la ora 7:02 AM (04:02 GMT), a avut epicentrul la circa 18 kilometri sub fundul mării. Cutremurul a lovit la circa 60 de kilometri sud de coasta sudică a insulei, în apropierea micului oraş portuar Palaiochora.

Acest cutremur mai mare a fost precedat de numeroase seisme mai mici produse în regiune. Agenţia elenă de protecţie civilă nu a precizat iniţial dacă au existat victime sau clădiri avariate şi nu a fost emisă o alertă de tsunami.

Trei cutremure în România, la distanță de câteva ore. Cel mai mare, cu magnitudinea 4, în Dobrogea. Ce spun specialiștii

„Observăm fenomenul şi nu putem spune încă dacă acesta a fost cutremurul principal’, a declarat seismologul Gerasimos Chouliaras pentru radioul public grec ERT.

Iniţial nu au fost raportaţi răniţi, potrivit mass media locale. Cu toate acestea, mulţi oameni au fost treziţi din somn. Cutremurul
a fost resimţit în mari părţi din Creta, a anunţat radiodifuzorul.

Plăcile africană şi europeană se întâlnesc sub fundul mării la sud de Creta, aceasta cauzând în mod repetat cutremure puternice.

De la începutul lunii mai, în România s-au produs peste 30 de cutremure cu magnitudini între 2,1 şi 4,1.

Când ar putea avea loc următorul cutremur major în România. Gheorghe Mărmureanu: „Românii ar trebui să se obișnuiască cu seismele”

Românii s-au panicat foarte tare și au căutat o explicație pentru ce s-a întâmplat. Seismologul Gheorghe Mărmureanu a spus ce legătură e în cutremure și sărbători.

În ultima vreme au avut loc mai multe cutremure care au provocat panică printre oameni. Ei s-au gândit că ar fi fost determinate chiar de Învierea Domnului.

Astfel, seismologul Gheorghe Mărmureanu a spus cum au stat lucrurile, de fapt. Specialistul a spus că, în urma calculelor sale, nu a ajuns la vreo legătură între partea religioasă și evenimentele naturale, precum cutremurele.

Citește și Cum poți obține tot ce-ți dorești în viață. Secretul ca să atragi tot ce gândești. Medicul Constantin Dulcan: „Gândul are o forță, este cea mai puternică forță din Univers”

Gheorghe Mărmureanu le-a spus românilor că ar trebui să se obișnuiască cu aceste cutremure fiindcă ne aflăm în situația Japoaniei, unde au loc zilnic. Mulți se tem că ar putea să vină un seism puternic asemănător cu cel din 1977.

„Eu sunt om de ştiinţă, fac calcule, până acum nu am văzut nicio legătură între sărbători şi cutremure. Românii ar trebui să se obişnuiască cu seismele, deja suntem ca în Japonia, ziua şi cutremurul. Staţi liniştiţi, sunt mici zgâlţâieli, nu vă panicaţi! Un cutremur mare nu se prevede în următorii ani, conform calculelor mele”, a declarat celebrul seismolog, potrivit Playtech.

Următorul cutremur major în România ar putea apărea mai repede decât s-ar aștepta oricine. Mărmureanu a identificat anumite zone din București ca fiind mai vulnerabile în fața unui cutremur major. Cartierul Pantelimon și zona dintre Piața Romană și Unirii sunt considerate a fi expuse, datorită densității populației și a construcțiilor mai vechi și mai fragile. În contrast, cartierele Militari, Drumul Taberei și Dristor sunt percepute ca fiind mai sigure, datorită structurilor mai solide și a densității mai scăzute a clădirilor înalte.

„Sunt lucruri curioase cu Vrancea. Exista niste cutremure puternice, a fost in 1800 cel mai puternic, foarte adanc, de la Moscova până la Cairo. Energia a fost consumată, aceste cutremure au loc la adancimi diferite, coordonate pe plan orizonat, chiar eu am publicat o lucrare, un fel de istorie a cutremurelor din 1701 până acum. Părerea mea este că nu poate fi vorba de un cutremur catastrofal până în 2040”, a spus Gheorghe Mărmureanu potrivit România TV.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
Playtech.ro
Scandal uriaș între Liviu Dragnea și Mihai Găinușă. Prezentatorul TV a fost concediat, politicianul nu s-a mai abţinut
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Rețetă de vafe cu iaurt și scorțișoară. Întâi, te cucerește mirosul
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Guvernul Republicii Moldova cere clerului să recunoască impactul războiului din Ucraina asupra lăcașurilor de cult
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui Traian Băsescu când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!