Un deputat PSD cere demisia lui Liviu Dragnea: Ar trebui să facă un pas în spate

Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru consideră că preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Liviu Dragnea, ar trebui să facă un pas în spate şi se declară nemulţumit că în calitate de parlamentar nu a fost niciodată consultat cu privire la deciziile politice.
Filip Stan
05 sept. 2018, 14:14
Un deputat PSD cere demisia lui Liviu Dragnea: Ar trebui să facă un pas în spate

Parlamentarul botoşănean susţine că nu va demisiona din PSD, însă spune că va încerca să lupte din interior pentru reformarea partidului.

„Nu am fost niciodată consultaţi. Nu am fost niciodată luaţi în seamă. S-a trecut peste noi ca şi parlamentari. Eu am mai tras un semnal de alarmă mai demult. Nu a vrut nimeni să mă bage în seamă. Cred că trebuie să ţină cont şi de sfaturile noastre, de ideile noastre, pentru că nu suntem totuşi luaţi de pe stradă. Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei. (…) Nu mă gândesc la o plecare din partid. Eu mă gândesc să rămân în partid să mă lupt cu cei care nu vor binele partidului, care urmăresc mai mult interesul personal. De aceea, voi face tot ce stă în puterile mele pentru a reuşi să repun partidul şi la nivel de Botoşani şi, alături de ceilalţi colegi, la nivel de ţară, acolo unde îi este locul”, a afirmat Rotaru.

Citeşte şi: Scandal în PSD, după acuzaţiile Gabrielei Firea la adresa lui Dragnea: Un deputat cere retragerea sprijinului politic

În acelaşi timp, acesta s-a arătat solidar cu primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, aflată în divergenţă cu conducerea partidului.

„Susţin şi demersul doamnei Gabriela Firea, pentru că nu se mai poate cu atâtea lucruri care se întâmplă în interiorul partidului şi, dacă nu vom aplica rapid o strategie să schimbă anumite lucruri, vom avea de pierdut cu toţii”, a adăugat Răzvan Rotaru.

Declaraţiile lui Rotaru survin în contextul în care un alt deputat din Botoşani, Mihaela Huncă, a demisionat, miercuri, din PSD.

Un alt membru marcant al PSD cere demisia lui Dragnea

Sorin Ilieșiu, membru PSD, fost senator, membru al Comisiei pentru Cultură și Media din Senatul României (2012-2016), îi solicită liderului PSD, Liviu Dragnea, demisia.

„Excelență,

Excelați în tot ce-i mai rău pentru un om politic: DICTATURĂ, FALSĂ DEMOCRAȚIE, TOTALITARISM, CORUPȚIE, NEDREPTATE, MINCIUNĂ, NECINSTE, ÎNȘELĂTORIE, NERUȘINARE, IMPOSTURĂ, VICLENIE, LAȘITATE, PREFĂCĂTORIE, ÎNGÂMFARE, NECUVIINȚĂ, INDECENȚĂ și poate în primul rând, IRESPONSABILITATE (care poate oricând degenera în PIROMANIE – la figurat).

Excelați în ARANJAMENTE, UNELTIRI, INTRIGI. Excelați în ARTA MARELUI SFORAR care conduce din culise MARIONETE care execută orbește Totul.

Dar aveți lispuri esențiale: lipsă de OMENIE, de PATRIOTISM, de CUVÂNT, de ONOARE, de BUN SIMȚ, de RESPECT, de SOLIDARITATE.

ABUZAȚI de PUTERE: cumulați pentru prima dată în istoria României trei funcții de mare putere: președintele celui mai mare partid, președinte al Camerei Deputaților și Prim-Ministru de facto.

Ați trădat România, poporul român, social-democrația! Nu aveți vocaţie europeană!

Sunteți nedemn de celebrarea Centenarului Marii Uniri a Românilor?

Mergem din rău în mai rău. Fiecare zi care trece înseamnă încă un pas spre fundul mocirlei în care suntem condamnaţi să ne zbatem de către Păpuşarul viclean, discreţionar şi iresponsabil.

În numele sutelor de mii de social-democrați care v-am votat acum trei ani în fruntea PSD, dar care am fost amarnic înșelați, VĂ CER IMPERATIV SĂ DEMISIONAȚI IMEDIAT DIN FRUNTEA PSD ȘI A CAMEREI DEPUTAȚILOR, SPRE BINELE ROMÂNIEI ȘI AL ROMÂNILOR.

Sutele de mii de social-democrați din România NU SE MAI REGĂSESC DEMULT și DELOC în ceea ce Excelați spre nenorocirea tuturor!

V-ați bătut joc de pensionari, legalizând diferențe uriașe de pensii: unii au pensii de 5 milioane de lei vechi pe lună, iar alți de 500 de milioane. Cei 500 de pensionari de lux consumă din fondul de pensii cât cei 5 milioane de pensionari obișnuiți la un loc.

Asta-i solidaritate? Asta-i echitate socială? Asta-i morala pe care o merită cel mai religios popor din Uniunea Europeană? ASTA-I SOCIAL-DEMOCRAȚIE?

În campania electorală am promis că vom crește pensiile așa cum se cuvine, cât mai curând posibil. Cum îi mai putem privi acum în ochi pe pensionari dacă le spunem că abia din 1 septembrie 2021 (!) vom crește pensiile așa cum se cuvine? Românii ne-au votat ca să le creștem pensiile când suntem la putere, noi, social-democrați! Adică în 2017 sau cel târziu în 2018! Cu dvs în fruntea PSD, nici la anul nu vom mai fi la putere, darmite în 2021! Cum îi mai putem privi în ochi pe cei care ne-au votat? Și cum ne mai putem privi în oglindă?

Vreau să fac publice două cazuri de subminare de către dvs a unor proiecte dedicate prestigiului internațional al României.

(1) În 2016, Senatul României a adoptat Proiectul de lege pentru Înființarea Festivalului Internațional de muzică tradițională sacră şi laică „București – Pasărea Măiastră”. De aproape doi ani refuzați să adoptați în Camera Deputaților acest proiect apreciat recent de însuși Președintele celui mai înalt for cultural și științific al țării, Academia Română, respectiv de dl prof. univ. Ioan-Aurel Pop care e recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari patrioți români și totodată ca unul dintre cei mai profunzi istorici ai românilor. V-am solicitat să decideți adoptarea proiectului prin Ordonanță de urgență astfel încât prima ediție să aibă loc în Decembrie 2018 pentru a fi dedicată Centenarului. Subliniez că în acest scop proiectul a fost apreciat la superlativ, printr-o recomandare scrisă pe două pagini, de CEL MAI COMPETENT SPECIALIST DIN ROMÂNIA în domeniul în care se încadrează proiectul: dl acad. Răzvan Theodorescu, președintele Comisiei pentru realizarea Centenarului Marii Uniri în mun. București, vicepreședintele Academiei Române.

De ce ați blocat acest proiect? Pentru că în 2016, fosta doamnă senator Gabriela Firea a fost, alături de mine, co-inițiatoare a proiectului. Ați blocat acest proiect și pentru că dânsa a înființat Comisia pentru realizarea Centenarului Marii Uniri în MUN. BUCUREȘTI — comisie prezidată de dl acad. Răzvan Theodorescu. Și ați mai blocat proiectul pentru că d-na primar general Gabriela Firea ar urma să deschidă oficial Festivalul, în 1 Decembrie 2018…

(2) În 2015 am inițiat „Proiectul de lege pentru condamnarea totalitarismului şi pentru cultivarea memoriei naţionale antitotalitare”, solicitând sprijinul fostului președinte al PSD Victor Ponta. S-a ținut de cuvânt: toți senatorii PSD au votat PENTRU. Astfel, proiectul a fost adoptat de Senatul României cu o majoritate masivă. În toamna anului 2015, la întâlnirea de la Sinaia a Grupurilor parlamentare PSD, v-am cerut de față cu toți foștii senatori PSD ca proiectul să fie adoptat cât mai curând posibil și de deputații PSD. Ați promis de față cu toți că așa va fi. Dar, spre deosebire de dl Victor Ponta, nu v-ați ținut de cuvânt. De trei ani (!!!) proiectul e blocat în Camera Deputaților pe care prezidați, cu toate că și acest proiect e apreciat la superlativ de apreciatul istoric Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române. De ce ați blocat și acest proiect? Pentru că …prevede înființarea în București a Muzeului Memoriei Naționale Antitotalitare (primul muzeu din lume care ar prezenta toate regimurile totalitare îndurate în țara respectivă); deschiderea oficială a Muzeului urma să fie făcută de d-na primar general Gabriela Firea. Menționez că în 2015, dintre toți senatorii, dânsa a susținut cu cel mai mare entuziasm adoptarea acestui proiect în Senatul României.

ORICE COMENTARIU E DE PRISOS.

Fac apel la toți colegii social-democrați să acționeze astfel încât stabilitatea României să nu fie afectată de demisia care se impune ca singura soluție.

Fac apel la toți compatrioții să semneze acest apel și să facem astfel încât să fim cu adevărat la înălțimea acestui ceas al istoriei noastre: celebrarea împlinirii unui secol de la Mare Unire a Românilor și prezidarea de către România a Consiliului Uniunii Europene!”, este apelul membrului PSD, transmis printr-un comunicat de presă.

DailyBusiness
Câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o noapte în casa lui Tudor Chirilă din Viscri
Spynews
„Mă gândeam la ea, dar te voiam pe tine”. Mario Fresh, mesaj subtil după ce a dat de înțeles că se afla în același loc cu Nadd Hu
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Stațiunea din România adorată de tineri care se pregătește să renască. Va trece printr-o transformare radicală, iar plaja va fi mai mare
Capital.ro
Lovitură pentru Călin Georgescu. NU mai are scăpare. Decizia care scoate totul la suprafață
Playtech.ro
Cum arată acum comisarul Corrado Cattani în „Caracatița”. Michele Placido, de nerecunoscut
DailyBusiness
Explozie a prețurilor la energie. Facturile vor crește dramatic după expirarea plafonării. Trei scenarii posibile!
Adevarul
Schimbări la ANS, după plecarea lui Lipă. A fost angajat un fost hamal, orfan bătut cu sălbăticie în centrele de plasament
wowbiz.ro
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Spynews
Kate Middleton împlinește astăzi, 9 ianuarie, 43 de ani. Unde își va petrece prințesa de Wales ziua de naștere
Spynews
Stațiunea cu peisaje spectaculoase, care se află la mai puțin de 200 de kilometri de București. Este considerată mai frumoasă decât Poiana Brașov sau Sinaia
Evz.ro
Statul român îți ia 70% din ce câștigi. Nivelul colosal al taxării, explicat de un economist
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Cine este tânărul de 22 de ani, care și-a pierdut viața în tragicul accident din Argeș. Bărbatul era tatăl unui băiețel de doar un an
Cancan.ro
Corina Ungureanu a ajuns de nerecunoscut. Cum s-a transformat trupul ei, la 15 ani de când s-a retras din gimnastică
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu s-a răzgândit. Decizia sa răstoarnă complet alegerile în România
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Imagine sfâșietoare cu Andreea Cuciuc în rochie de mireasă! Igor Cuciuc, zdrobit de durere
substantial.ro
Incendii devastatoare în California: 10 morți și ordin de evacuare pentru 180.000 de locuitori
MediaFlux
DECIZIE OFICIALĂ! Când mai CRESC pensiile și salariile
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Motanul Bob are statuie la Londra; aflați ce a făcut miaunel ca s-o merite