Un deţinut de 51 de ani s-a înscris în clasa I la şcoala din incinta Penitenciarului Aiud

Peste 130 de deţinuţi de la Penitenciarul Aiud, dintre care cel mai tânăr are 21 de ani, iar cel mai în vârstă 51 de ani, vor urma, în acest an şcolar, cursurile ciclului primar şi gimnazial, alţi 50 urmând cursuri liceale.
Ionela Marcu
15 sept. 2014, 14:42
Un deţinut de 51 de ani s-a înscris în clasa I la şcoala din incinta Penitenciarului Aiud

La cursurile Şcolii cu clasele I-VIII nr. 4 din incinta penitenciarului au fost înscrise un număr de 132 persoane private de libertate care vor studia la nivelul primar şi gimnazial. Cel mai tânăr dintre elevi are 21 de ani, iar decanul de vârstă are 51 de ani şi este înscris în clasa I. De asemenea, în colaborare cu Liceul Tehnologic Agricol ‘Alexandru Borza’ Ciumbrud, au fost organizate şi cursuri liceale serale pentru clasele a IX-a şi a X-a – profilele Resurse naturale şi protecţia mediului şi Tehnologic, unde sunt înscrişi un număr de 50 de deţinuţi„, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al penitenciarului, inspector principal Nicoleta Mătărângă, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, venind în întâmpinarea nevoii de integrare pe piaţa muncii a foştilor deţinuţi, din acest an şcolar, 11 persoane private de libertate vor frecventa cursurile unei clase de învăţământ profesional special cu profil tehnologic.

Administraţia Penitenciarului Aiud a pus la dispoziţia corpului profesoral şi a elevilor un număr de şapte săli de clasă, o bibliotecă, o cancelarie, precum şi un cabinet de consiliere psihologică. De asemenea, fiecărui elev i-a fost asigurat necesarul de rechizite pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului instructiv-educativ.

CITEŞTE ŞI GIGI BECALI, în faţa instanţei: „Ceilalţi deţinuţi râd de mine”. Gestul incredibil făcut de Biserică

Programa şcolară pentru nivelul primar, gimnazial şi liceal cuprinde aceleaşi materii şi bareme de evaluare ca în toate şcolile similare din sistemul educaţional românesc.

În conformitate cu Legea nr. 274/2014 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele custodiate în sistemul penitenciar care promovează un an şcolar beneficiază de 30 de zile considerate ca executate din pedeapsă.

Administraţia Penitenciarului Aiud, prin Serviciul Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, este permanent interesată de educaţia deţinuţilor, aceasta fiind una dintre modalităţile de sporire a şanselor pentru integrarea în societate a menţionat Nicoleta Mătărângă.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
Taxă nouă pentru șoferi. Decizie pentru mașinile înmatriculate după 2001. Se plătește în plus din aprilie
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Cum diminuezi factura la gaze, dacă ai centrală termică. Metode simple
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Fiica Regelui imobiliarelor l-a tocmit pe celebrul Tarzan ca să răpească căţelul multimilionarului de la Braiconf! Martorul CANCAN a dat în vileag întregul scenariu
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Se emite temporar, cu valabilitate 45 de zile. Decizie pentru toți românii cu buletin
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
În al treilea an de conflict, Ucraina și Rusia își intensifică acțiunile militare și diplomatice
MediaFlux
800 de LEI în PLUS la PENSIE! Cine BENEFICIAZĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!