A murit în închisoare în România, după ce a fost extrădat din Anglia. Este cazul unui tânăr de 33 de ani condamnat pentru furt. Avea probleme grave de sănătate.
„El era bolnav psihic, suferea de schizofrenie. A fost condamnat în Anglia pentru furt. A fost extrădat în România pentru o altă pedeapsă primită aici, pentru furt dintr-un magazin, că i s-a părut că acolo e diavolul„, a declarat, la România TV, Alexandru Enache, avocatul băiatului.
Avocatul tânărului spune că în spatele gratiilor la Penitenciarul Rahova nu a primit medicamentele necesare. I s-ar fi dat doar nişte pastile de somn, până când a intrat în insuficienţă respiratorie.
„Am insistat cam 3 zile la rând şi starea lui medicală s-a agravat. Abia pe 28 a fost transferat la spital public„, a spus avocatul.
Angajaţii penitenciarului nu ar fi fost de acord nici măcar să-l lase internat într-un spital de stat, asta deşi medicii de la Spitalul Nasta ar fi spus că nu mai poate fi transportat.
„Pe data de 28 a fost transferat la Spitalul Nasta. Pe data de 2 am fost anunţaţi că a încetat din viaţă„, a precizat acesta.
Penitenciarul Rahova a confirmat decesul, însă nu a dat mai multe detalii despre caz. Din nefericire, acesta nu este un caz izolat. Aşa a fost si cazul lui Dan Adamescu care a murit după ce în penitenciar nu i s-a acordat tratamentul corespunzător.