Un deţinut român a murit din cauze naturale într-un penitenciar din Italia

Un deţinut român a murit, vineri, în celula unui penitenciar din Sardinia, autorităţile italiene suspectând un stop cardiac, scrie site-ul publicaţiei La Nuova Sardegna.
Romania TV
03 aug. 2013, 17:05
Un deţinut român a murit din cauze naturale într-un penitenciar din Italia

Deţinutul român, în vârstă de 30 de ani, a fost găsit mort vineri într-o celulă a Penitenciarului Sassari Bancali, inaugurat de doar câteva săptămâni în Sardinia.

Tânărul român se afla în celulă cu un deţinut conaţional, care a alertat imediat gardienii. Personalul penitenciarului a intervenit imediat, dar manevrele de resuscitare nu au avut efect. Medicii penitenciarului au stabilit că este vorba de un stop cardiac.

Procurorii italieni au declanşat o anchetă pentru a stabili circumstanţele incidentului, dispunând o autopsie.

Românul se afla în detenţie din octombrie 2012 şi avea de ispăşit o condamnare pentru proxenetism şi vătămare corporală.

Liderul sindicatului poliţiei penitenciarelor din Italia, Domenico Nicotra, a declarat că incidentul reaminteşte de „situaţia gravă din închisorile italiene”, cerând adoptarea imediată de măsuri legislative pentru îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie. Italia se confruntă cu probleme în sistemul penitenciar, cea mai gravă fiind supraaglomerarea.

DailyBusiness
Românii, „salahorii” Europei: Muncim cel mai mult, dar trăim cel mai puțin!
Spynews
O insulă din Asia a fost numită cea mai pitorească din lume. Este o destinație de vacanță fabuloasă
Bzi.ro
Cercetare sociologică în ziua votului. Trei case de sondare vor face exit-poll, duminică, 18 mai 2025, pentru turul 2 de alegeri prezidențiale
Fanatik.ro
Habemus Dan! Nicuşor are un avans irecuperabil faţă de George Simion: 53,89 – 46,11 după voturile din 99,5% din secţii! Rezultate finale, date oficiale BEC alegeri prezidențiale 2025, turul 2
Capital.ro
Dispar cardurile bancare. Decizie pentru cei cu bani și cont la bancă. NU vor mai fi folosite
Playtech.ro
Cea mai frumoasă stațiune de pe litoralul bulgăresc, foarte aproape de România. Are hoteluri de lux, plaje late şi apă calmă
DailyBusiness
Sprijin pentru familiile din România: 15.000 de lei. În ce condiții se oferă
Adevarul
Cum să recunoaștem totalitarismul de la o poștă. Cele cinci stadii de acaparare a unui popor
wowbiz.ro
Soția lui Bursucu’, implicată într-un accident grav în Constanța! Informații de ultim moment
Spynews
Cine este Johannes Pietsch, câștigătorul Eurovision 2025. Austriacul este cunoscut după numele de J.J și are 24 de ani
Spynews
Soția lui Bursucu a făcut accident cu mașina în Constanța! Au fost găsite trei victime, dintre care două încarcerate | FOTO
Evz.ro
Codul Rutier din 2025 nu iartă cea mai frecventă greșeală pe care o fac șoferii
Ego.ro
Oana Roman, momente dramatice, EXCLUSIV: ”O relație abuzivă și toxică...”
Prosport.ro
FOTO. Dată afară că e prea indecentă, a făcut avere cu pozele ei și acum a revenit
kanald.ro
Soția lui Bursucu' a fost implicată într-un grav accident, în Constanța
Cancan.ro
Ce a postat George Simion pe pagina lui de Facebook la ora 21:07, cand s-au afișat rezultatele EXIT POLL
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Alegeri prezidențiale turul 2, primele rezultate OFICIALE parțiale. Noul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ce a postat Mădălina Ghenea în ziua în care noua iubită a milionarului Grigor Dimitrov, fostul partener al româncei, a scris că adoră „fiecare centimetru” din el
stirilekanald.ro
Sediul AUR, închis! Breaking news! Ce se întâmplă acum cu George Simion
Cum să-ți ”păcălești” stomacul. Alimentele care îți taie pofta de mâncare și nu îngrașă
MediaFlux
Prima reacție din Rusia privind alegerile din România! Anunț de la Moscova
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Statul virează bani pe 20 mai. Cine sunt românii care primesc ajutoare