„Din primele date, ofiţerul a decedat în cursul acestei dimineţi, din cauze naturale. Cazul este cercetat, conform procedurilor, de autorităţile judiciare maliene. Cauzele decesului vor fi stabilite cu exactitate după efectuarea autopsiei, care se va realiza la Spitalul „Gabriel Toure” din Bamako”, se precizează într-un comunicat al MApN, potrivit Agerpres.
Conform sursei citate, colonelul Cornel-Gheorghe Trifu, în vârstă de 51 de ani, activa în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1989. Era veteran al teatrului de operaţii Afganistan şi, anterior acreditării ca ataşat român al apărării la Alger, a activat ca ataşat al apărării adjunct al României în Republica Franceză.
A fost decorat cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemn de război, pentru militari. Potrivit Agerpres, el era căsătorit şi avea un copil.
Reprezentanţii MApN au demarat demersurile prin care să fie permisă, după finalizarea procedurilor de cercetare impuse de legislaţia maliană, repatrierea trupului neînsufleţit al militarului, se mai arată în comunicatul citat.
„Conducerea MApN îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite condoleanţe familiei îndoliate”, se încheie comunicatul citat.