Fotografia publicată îl surprinde pe directorul Marian Rotaru cu un picior în ligheanul cu apă caldă, la înmuiat, iar celălalt picior sprijinit pe genunchii femeii de serviciu, care îi face pedichiura.
Marian Rotaru a declarat pentru România TV că fotografia este din 2016. El susţine că suferise o luxaţie la o gleznă şi că femeia de serviciu îi punea o faşă cu gheaţă. Cât despre celălalt picior, pe care îl ţinea în ligheanul cu apă, spune că avea gută şi îl ţinea aşa la indicaţia medicului.
Marian Rotaru a mai spus că îi va da în judecată pe cei care au publicat fotografia.
Publicaţia gorjeană scrie că aceasta nu este prima abatere a lui Rotaru.
În vara anului trecut, directorul DPP și-a luat subordonații să-i cosească iarba la vila sa din cartierul Ursați și pe ulițele din Lelești, iar în urma unei cercetări administrative s-a ales doar cu o mustrare. La începutul acestui an, o subalternă a lui Rotaru a detaliat șefilor Primăriei Tg-Jiu, dar și altor instituții, comportamentul agresiv al directorului DPP, amenințările și jignirile la care a fost supusă o lungă perioadă.
După ce cazul a fost pasat de la o așa zisă ”comisie de etică” la comisia de cercetare disciplinară, aceasta a clasat speța. Cu toate astea primarul Marcel Romanescu l-a evaluat pe Rotaru cu calificativul ”bine”, așa că acesta a rămas la conducerea DPP și încasează, lunar, un salariu de 10.955 de lei.