Un dispozitiv exploziv improvizat a fost detonat la o moschee din Minneapolis.
Explozia s-a produs sâmbătă dimineaţa la moscheea din incinta Centrului Islamic Dar Al-Farooq din Bloomington, instituţie care serveşte comunitatea de origine somaleză din zonă. Nu au fost înregistrate victime, însă o încăpere din incinta clădirii a fost avariată.
Anchetatorii încearcă să afle dacă a fost vorba de un atac motivat de ură şi să identifice autorii incidentului, a declarat Richard Thornton, agent special care coordonează Divizia FBI din Minneapolis.
Agentul a precizat că anchetatorii au recuperat componentele dispozitivului exploziv folosit în acest caz.
Deflagraţia de la moscheea din Minneapolis vine în contextul în care numărul incidentelor anti-musulmane este în creştere în Statele Unite.