Peste o sută de angajaţi la Regia de Activităţi Nucleare din Mehedinţi au blocat drumul naţional ce leagă Drobeta Turnu Severin de Târgu Jiu. Oamenii sunt nemulţumiţi deoarece din luna mai nu şi-au mai primit salariile iar din octombrie urmează să intre în şomaj.
Protestatatrii cer să vină prefectul pentru a negocia, asta după ce au protestat şi de dimineaţă în faţa sediului prefecturii.
În timpul protestului, o femeie a fost luată de ambulanţă după ce a făcut un atac de panică. A fost nevoie de intervenţia jandarmilor pentru a-i mai calma pe protestatari.
Angajaţii au încercat joi să intre cu forţa în sediul Regiei pentru Activităţi Nucleare încercând să stea de vorbă cu conducerea.
Citeşte şi PROTEST EXTREM la RAAN Mehedinţi. Peste 100 de angajaţi au blocat strada şi au aprins lumânări VIDEO
Din cauza protestului, circulaţia pe DN67 Drobeta-Turnu Severin – Motru a fost întreruptă în zona localității Halânga. Şoferii au fost sfătuiţi să aleagă ruta ocolitoare Drobeta-Turnu Severin – Strehaia – Motru până ce circulaţia a fost reluată.