Un elev a ajuns la spital în urma unei altercaţii cu un maistru

Un elev în vârstă de 16 ani, care efectua ore de practică la Grupul Școlar 'Ion Mincu', a fost transportat, miercuri, la Spitalul Județean de Urgență, după ce s-a lovit cu un cancioc, în urma unei altercații cu un maistru de la unitatea de învățământ.
Romania TV
12 iul. 2017, 11:05
Un elev a ajuns la spital în urma unei altercaţii cu un maistru

‘Din primele cercetări efectuate la fața locului, a reieșit că elevul, în vârstă de 16 ani, aflat în practică a fost atenționat verbal de maistru deoarece ar fi vorbit urât. Maistrul i-a atras atenția elevului și acesta a pus în față canciocul pe care îl avea în mână. Când maistrul s-a apropiat, elevul s-a tras în spate și și s-a lovit cu canciocul în zona urechii, fiind transportat la spital’, a declarat, miercuri purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Alina Tonică, potrivit Agerpres.

În cauză a fost deschis dosar de cercetare penală purtare abuzivă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui, dr. Dan Ungureanu, elevul le-a povestit cadrelor medicale că ar fi fost pălmuit de maistru.

‘Din informațiile primite de cadrele medicale care au fost solicitate să intervină în acest caz, elevul ar fi dat ciment pe jos și maistrul l-a certat și i-ar fi dat două palme, după care între cei doi a fost o altercație. Elevul a suferit o plagă de aproximativ un centimetru în zona urechii, fiind transportat la spital. El se află în afara oricărui pericol’, a declarat, pentru AGERPRES, dr. Dan Ungureanu.

Citeşte şi Un elev a ajuns la spital după ce a fost lovit cu un scaun în cap de către un coleg. A fost deschis dosar penal in rem

 

Spynews
Alertă! Vulcanul Etna a erupt. Aeroportul din Catania a anulat toate zborurile
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
Vacanță de coșmar pentru o turistă care a mers cu mașina în Grecia. Ce a pățit la puțin timp după ce a ajuns în Halkidiki. Ți se poate întâmpla și ție
Capital.ro
Vestea dimineții despre Corina Chiriac. Marea artistă a....
Playtech.ro
S-a schimat legea, acum! Poți să rămâi pe loc fără permis
DailyBusiness
Fermierii români primesc mai mulți bani de la stat! Se dau 310 milioane de euro!
Adevarul
Cum a rămas România fără uriașele păduri seculare. Planul eșuat al lui Ceaușescu de reîmpădurire a țării
Spynews
Lovitură grea pentru Cătălin Cherecheș! Socrii fostul edil au fost condamnați la închisoare
Spynews
Cum și-a dat seama Lidia Buble că suferă de psoriazis: „Am ignorat total situația”. Consideră că s-a vindecat datorită rugăciunilor tatălui ei
Evz.ro
Armată obligatorie pentru femei. Decizia pune țara pe jar
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de tras palme între femei!
wowbiz.ro
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Cancan.ro
Povestea lui Antonio, băiatul din satul Gura Vitioarei care nu a vorbit deloc până la 8 ani. Ce note a luat la Evaluarea Națională 2024
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Decizia luată de soțul Ilenei Stana Ionescu: Va fi incinerată. Cu ce explicații vine acesta: „Așa a vrut Ileana”
Capital.ro
ELENA UDREA va fi eliberată? Veste uriașă pentru fostul ministru. Va primi despăgubiri
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așaa arată tânăra care primește orice dorește
stirilekanald.ro
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a
Joe Biden va susține un interviu crucial cu George Stephanopoulos de la ABC News în campania pentru al doilea mandat
MediaFlux
JOE BIDEN, anunț privind RETRAGEREA! CUTREMUR în SUA
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!