Un elev rănit la şcoală după ce a vrut să intre în clasă pe burlan şi a căzut

Elevul a ieşit din şcoală în timpul orelor, iar când a vrut să intre înapoi nu a mai avut pe unde. Astfel, a încercat să escaladeze pe burlan până la etajul 1, acolo unde îi era sala de clasă, numai că planul nu i-a ţinut şi a ajuns la spital.
Iulian Tudor
23 oct. 2019, 07:05
Un elev rănit la şcoală după ce a vrut să intre în clasă pe burlan şi a căzut

Elevul s-a învoit la mijlocul uneia dintre ore, motivând că vrea să meargă la toaletă, scrie monitorulbt.ro. Cum uşile şcolii sunt închise, tocmai pentru a se evita ieşirea nesupravegheată a minorilor, adolescentul a profitat de faptul că o clasă avea ora de sport şi a ieşit împreună cu elevii respectivi în curtea unităţii. Ulterior, însă, a dorit să se întoarcă pentru următoarea oră, însă a realizat că a rămas în afara unităţii şcolare.

Citeşte şi Anchetă la o şcoală din Iaşi după ce un elev a fost pedepsit să stea în genunchi în faţa clasei, cu mâinile ridicate

Băiatul a decis atunci să escaladeze burlanul clădirii, pentru a urca la etajul 1, unde îşi avea clasa. Planul nu a funcţionat însă, burlanul cedând. Băiatul a căzut de la aproape trei metri pe asfaltul din apropierea zidului şcolii.

Zgomotul produs de cădere i-a alertat pe cei din interior, profesorii găsindu-l pe elev rănit lângă burlan. Dascălii au apelat serviciul 112, la faţa locului sosind o ambulanţă care l-a transportat pe copil la spitalul din Botoşani.

„Copilul a suferit un traumatism la nivelul membrului inferior, însă a refuzat internarea, fiind stabil”, a declarat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Mavromati”.

La nivelul unităţii şcolare a fost declanşată o anchetă.

DailyBusiness
Marilu, acuzații grave la adresa fostului iubit: „Pot să recunosc, după atât timp, că am fost bătută de el”
Spynews
Marilu Dobrescu povestește, în hohote de plâns, cu lux de amănunte, cum ar fi fost agresată fizic de fostul iubit, Iustin Petrescu: „A încercat să mă sufoce”
Bzi.ro
Cătălin Botezatu, mesaj dur după ce i-a fost criticată relația cu tânăra de 18 ani: „Voi plătiți bani grei ca să aveți așa ceva!”
Fanatik.ro
Cristina Demetrescu explică tainele astrologiei. „Locul și momentul nașterii ne stabilesc identitatea astrală”
Capital.ro
Nu mai pot retrage numerar. Decizia băncilor se aplică din 30 iunie. Lovitură pentru cei din mediul rural
Playtech.ro
Românii care pot primi bani de chirie de la primărie. Se oferă până la 1287 de euro pe lună
DailyBusiness
Nicușor Dan vrea un judecător fără culoare politică la CCR: Curtea Constituţională trebuie să fie mai echilibrată
Adevarul
American mutat la Brașov, uluit de prețurile din România: „Nu-mi vine să cred ce am cumpărat cu 45 de dolari”
wowbiz.ro
BREAKING! Ultimele detalii despre MOARTEA lui DAN PETRESCU. Informația care ARUNCĂ TOTUL ÎN AER
Spynews
Ce va face Claudiu Gherguț, câștigătorul Chefi la cuțite, sezonul 15, cu marele premiu, în valoare de 30.000 de euro. Cât va mai rămâne în România
Spynews
Pe ce dă Bursucu cei mai mulți bani. Fostul prezentator a spus adevărul cu subiect și predicat
Evz.ro
Locul unde timpul s-a oprit. O comoară ascunsă a României
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
kanald.ro
Trafic restricționat pe DN1A în luna iunie. Lucrările la podul peste râul Teleajen provoacă devieri importante de traseu
Cancan.ro
A venit potopul în România! 🔴 S-a emis alertă extremă: nu ieșiți din case ↘️
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră! S-a stins cel mai puternic actor al zilelor noastre. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Marcela a făcut 8528 de euro în prima lună cu noul ei job, dar a fost pusă la zid: „Ești un exemplu rău pentru copii”
stirilekanald.ro
S-a spânzurat din cauza impozitului! Fiul l-a găsit în hambar. "Nu risc să pierd tot ce am muncit o viață"
Moșii de vară 2025. Ce NU trebuie să faci de Sâmbăta Morților și ce se dă de pomană
MediaFlux
Se dau 1.287 euro lunar, bani de chirie. Hotărârea se adoptă de urgență
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
O linie „fantomă” descoperită în China este legată de o populație antică și misterioasă din Tibet. Nu provine de la neanderthalieni sau denisoveni