Un eurodeputat ungar acuză politicile guvernamentale că au sărăcit Ungaria, aducând-o alături de România şi Bulgaria. Potrivit eurodeputatului ungar, de vină pentru această situaţie sunt politicile guvernamentale, care au generat un număr tot mai mare de săraci, ceea ce poate duce în curând la tulburări sociale.
Peter Niedermuller a adus ca argument statistici europene care, în opinia sa, arată o creştere dramatică a sărăciei în Ungaria, insistând că diferenţele pe plan social şi regional încep să devină imposibil de gestionat. Astfel, a exemplificat el, 3,3 milioane de unguri trăiesc sub pragul sărăciei, având venituri de mai puţin de 65.000 de forinţi (200 de euro) pe lună, iar numărul săracilor creşte cu 100.000 pe an.
În schimb, în Republica Cehă şi Polonia situaţia se îmbunătăţeşte încet din acest punct de vedere, a mai remarcat eurodeputatul ungar, potrivit MTI.