Un faimos chirurg ucrainean se îndoieşte că Putin ar fi bolnav. „Dimpotrivă, folosește tehnologii inovatoare, care fac posibilă prelungirea vieții și amânarea îmbătrânirii”

Discuțiile despre presupusa boală fatală a preşedinteului rus Vladimir Putin sunt probabil lansate în mod deliberat de dezinformare, crede un reputat chirurg plastician de la Kiev, Dmitro Slosser.
Daniel Spătaru
23 iul. 2022, 21:32
Un faimos chirurg ucrainean se îndoieşte că Putin ar fi bolnav.

Există doar doi oameni în viață astăzi a căror sănătate ne interesează uneori chiar mai mult decât a noastră. Aceştia sunt este regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 96 de ani, și Vladimir Putin, în vârstă de 69 de ani. Mai mult, dacă toată lumea îi dorește reginei sănătate și longevitate, atunci în cazul preşedintelui rus este exact invers. Recent, discuțiile despre posibilele diagnostice ale lui Putin s-au amplificat în mod special, se discută despre umflarea nefirească a feței sale, pe care mulți o consideră un semn al unei boli grave. O nouă rundă de polemici a fost provocată de o declarație a directorului CIA, William Burns, care a spus că diagnosticele lui Putin s-ar putea dovedi de fapt false  și că întreaga lume trăieşte pur și simplu o iluzie.

Şi, totuşi, preşedintele rus nu a arătat mai rău și mult mai bătrân în ultimii ani, deși există schimbări în aspectul său, consideră cunoscutul chirurg plastician ucrainean Dmitro Slosser.

După părerea mea, Putin nu este bolnav, dimpotrivă, cel mai probabil, folosește rezultatele tehnologiilor inovatoare care fac posibilă prelungirea vieții și amânarea îmbătrânirii. Am lucrat la Moscova și știu că acest subiect este tratat cu multă atenție acolo, iar în lume știința are evoluții destul de reușite în acest sens”, a menționat expertul, într-un interviu pentru TSN.

Citeşte şi Şeful CIA spulberă speculaţiile şi spune că nu există informaţii că Putin ar fi bolnav

Potrivit lui Slosser, fața lui Putin pare din ce în ce mai umflată cel mai probabil din cauza injecțiilor pentru umplerea ridurilor. „Așa luptă Putin cu ridurile. Dar pielea se lasă din ce în ce mai mult în fiecare an, iar medicii trebuie să mărească volumul filler-urilor. În acest fel, fața lui Putin devine treptat mai sferică și mai umflată. Cred că zvonurile despre boala lui nu sunt adevărate și va trăi suficient de mult, apoi, mai devreme sau mai târziu, vom vedea această bulă izbucnind”, a prezis el.

Anterior, o serie de experți și mass-media din diferite țări au susținut că Vladimir Putin este grav bolnav. În special, președintelui rus i-au fost atribuite diferite tipuri de cancer, dar și boli precum schizofrenie, demență și boala Parkinson. La sfarsitul lunii mai  au aparut informatii ca el a fost operat.

Citeşte şi Ofiţer britanic de informaţii: „Vladimir Putin este cu adevărat grav bolnav”. Şi agenții ruși „cred că Putin este bolnav în faza terminală”

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte