Un focar de pestă porcină a fost confirmat în Satu Mare

Autorităţile au confirmat, vineri, existenţa unui focar de pestă porcină africană într-o gospodărie din comuna Micula, judeţul Satu-Mare, anunţând mai multe măsuri pentru prevenirea extinderii bolii, între care sacrificarea celor 13 porci din gospodăria afectată. Preşedintele Autorităţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricţii, măsurile care trebuie respectate de România şi perioada pentru care acestea vor fi aplicate, potrivit ANSVSA.
Alina Costache
12 ian. 2018, 12:31
Un focar de pestă porcină a fost confirmat în Satu Mare

Potrivit unui comunicat de presă remis, vineri, de Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), specialiştii din Satu-Mare au diagnosticat, în 10 ianuarie, porcii dintr-o gospodărie din comuna Micula ca fiind afectaţi de pestă africană, iar probele biologice prelevate au fost trimise în aceeaşi zi la Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală, confirmându-se a doua zi suspiciunea.

„Imediat ce DSVSA Satu-Mare a fost notificată despre apariţia de cazuri de îmbolnăvire a unor porci dintr-o gospodărie din comuna Micula, suspicionându-se prezenţa pestei porcine africane, au fost impuse restricţii de miscare a animalelor şi au fost prelevate probe pentru analize”, precizează ANSVSA.

Conform procedurilor, Centrul Local de Combatere a Bolilor şi DSVSA Satu-Mare au luat mai multe măsuri de prevenire şi extinderii bolii, între care uciderea celor 13 porci domestici din gospodăria afectată, cadavrele fiind incinerate. De asemenea, s-a făcut dezinfecţia gospodăriei, a spaţiilor în care stau animalele, a aleilor, a perimetrelor şi a obiectelor potenţial contaminate. A mai fost făcut recensământul porcilor din vecinătatea gospodăriei afectate şi au fost stabilite o zonă de protecţie şi de supraveghere în jurul focarului.

ANSVSA mai spune că a notificat structurile abilitate de la nivel naţional şi din cadrul Uniunii Europeane, precum şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii Animalelor, despre confirmarea acestui focar de pestă porcină africană pe teritoriul României.

În 14 ianuarie, preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, va merge la Bruxelles pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene termenii în care se va adopta decizia privind zona aflată sub restricţii, măsurile care trebuie respectate de România şi perioada pentru care acestea vor fi aplicate.

„Reamintim că, în această zonă va fi interzisă mişcarea suinelor domestice, a produselor şi a subproduselor, a materialului seminal, ovulelor şi embrionilor provenite de la acestea”, mai arată comunicatul ANSVSA.

Citeşte şi ALERTĂ: Focar de PESTĂ PORCINĂ la graniţa cu România

 

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cum se păstrează corect brânza ca să nu dezvolte bacterii. Raftul din frigider unde trebuie să stea
Capital.ro
Călin Georgescu NU mai scapă! Procurorul general al României a confirmat tot
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Autostradă vitală pentru România. Când vor putea circula șoferii
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Cât costă o șaorma cu caracatiță în locația lui Pescobar din Londra. Suma ireală pe care a încasat-o în doar două zile de la deschidere 😱
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
J.D. Vance își explică intervenția în discuțiile aprinse dintre Trump și Zelenski
MediaFlux
”AmerExit”? SUA dorește să părăsească NATO, în contextul în care negocierile de pace din Ucraina sunt în impas
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă