Johnson a debutat în prima ligă engleză la Everton, în 1969, iar în 1976 a plecat la rivala Liverpool FC, revenind pe Goodison Park în 1982.
”A fost unul dintre puţinii care a jucat la ambele echipe şi a reuşit să îşi păstreze reputaţia în faţa fanilor ambelor cluburi. Asta pentru că a fost mereu cinstit, muncitor şi curajos. Odihneşte-te în pace, Johnno”, a spus preşedintele lui Everton, Bill Kenwright.
Johnson a câştigat pe Anfield trei titluri de campion al Angliei şi Cupa Campionilor Europeni în 1981.
A marcat pentru ambele echipe în Merseyside derby, fiind primul care a reuşit acest lucru până la Peter Beardsley, în anii 1990.
Johnson a înscris şase goluri în opt selecţii la naţionala Angliei, inclusiv două contra Argentinei cu tânărul Diego Maradona în echipă, pe Wembley, în 1980.