Un fost director al unei societăţi de asigurări, urmărit penal într-un dosar de corupţie

Procurorii DNA au început urmărirea penală pentru fapte de corupţie faţă de fostul director general al unei societăţi de asigurări, Marian Mârzac, în prezent membru neexecutiv în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară, şi faţă de Radu Mustăţea, membru în CA al aceleiaşi societăţi de asigurări şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România.
Filip Stan
28 ian. 2014, 17:58
Un fost director al unei societăţi de asigurări, urmărit penal într-un dosar de corupţie

Potrivit unui comunicat al DNA remis marţi AGERPRES, Marian Mârzac este acuzat de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, două infracţiuni de luare de mită, din care una în formă continuată, trafic de influenţă, în formă continuată, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice.

Procurorii îl acuză pe Radu Mustăţea de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată, complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi uz de fals.

Alături de cei doi, a mai fost trimis în judecată Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar în cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un interes patrimonial sau nepatrimonial.

Potrivit anchetatorilor, în perioada mai-iunie 2013, învinuiţii Marian Mârzac şi Radu Mustăţea au constituit o asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prin care au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) asupra activităţii societăţii de asigurări respective, astfel încât să nu reiasă deficienţe grave.

În acest scop, Marian Mârzac şi o altă persoană (proprietar al unor societăţi prin intermediul cărora deţine şi controlează o societate de asigurări) au recurs la cointeresarea financiară a mai multor funcţionari din cadrul ASF. Un alt obiectiv urmărit a fost acela de a menţine societatea, în mod fraudulos, pe o poziţie convenabilă în topul reclamaţiilor privind activitatea acesteia pe anul 2013 şi, implicit, creşterea artificială a gradului de încredere în raport cu potenţialii clienţi.

„În acest context, în cursul lunii iunie 2013, învinuitul Marian Mârzac a făcut demersuri pentru a o influenţa pe învinuita Laura Elena Chiţoiu, director al Direcţiei Avizări din cadrul ASF, astfel încât o anumită persoană să ocupe funcţia de director al societăţii de asigurări, cu nerespectarea condiţiilor legale”, se arată în comunicat.

Documentul arată că finanţatorul grupării infracţionale constituite (persoana care deţine şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat şi susţinut financiar, în mod constant, pe fostul director Marian Mârzan pentru a fi ales în conducerea ASF.

„Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Marian Mârzac a făcut demersuri pentru a asigura protecţia societăţii de asigurări şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor. Finanţatorul grupării infracţionale constituite l-a desemnat ca intermediar în relaţia cu Marian Mârzac pe Radu Mustăţea, care avea rolul de a comunica rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Marian Mârzac, precum şi informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă”, susţin procurorii DNA.

Potrivit acestora, în schimbul protecţiei oferite societăţii de asigurări, Marian Mârzac a primit în luna mai 2013 un autoturism marca Audi A8, având valoarea de catalog de 81.370 euro, sub disimularea unei tranzacţii de vânzare-cumpărare între acesta şi societatea de asigurări iar în luna august 2013, a primit suma de 8.937,5 euro (39.141 lei), remitere justificată de invocare a unor clauze contractuale inexistente, prin hotărâri ale Consiliului de Administraţie al societăţii de asigurări.

„La data de 1 august 2013, învinuitul Ovidiu Ioan Cezar Giurgea, funcţionar în cadrul ASF, la solicitarea lui Marian Mârzac, a sustras un document transmis eronat către ASF de o angajată a societăţii de asigurări, document care releva încălcări grave ale normelor ASF de către angajaţi ai societăţii. În acelaşi context, Ovidiu Ioan Cezar Giurgea a radiat din registrul instituţiei numărul de înregistrare al documentului respectiv transmis prin fax şi l-a şters din memoria aparatului. Situaţia în care respectivul document ar fi fost adus la cunoştinţă conducerii ASF ar fi impus declanşarea, în mod obligatoriu, a unui control activităţii societăţii de asigurări”, arată anchetatorii.

Anterior, în perioada martie – aprilie 2013, un funcţionar cu atribuţii de conducere al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (devenită ulterior ASF) a ignorat concluziile unui raport de control întocmit de către funcţionarii instituţiei care evidenţia deficiente grave la societatea de asigurări, nereguli ce ar fi impus obligatoriu o majorare de capital în cuantum de 15.000.000 euro şi suspendarea autorizării de funcţionare, până la remedierea deficienţelor.

„În cauză sunt cercetate şi alte persoane. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, precizează DNA.

Citeşte şi Omul de afaceri Ilie Carabulea, dus la audieri de procurorii DNA

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Obiectele pe care să nu le ții niciodată în dormitor. Îți strică somnul și nu te lasă să te odihnești
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Înşelăciunea Kaufland face ravagii printre clienţi. Mesajul care ar trebui să îi pună pe gânduri pe cumpărători, ce date se cer
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Taloanele de pensii trec prin schimbări radicale. Câți români vor avea acces
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Dragobetele celebrat cu mesaje de iubire în România
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!