Un fost director FBI confirmă că s-au purtat de discuţii vizând înlăturarea lui Donald Trump

Fostul director interimar al Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Andrew McCabe, a confirmat că la Departamentul Justiţiei al SUA s-au purtat discuţii despre înlăturarea preşedintelui Donald Trump, la doar câteva luni după instalarea acestuia la Casa Albă, transmite dpa, potrivit Agerpres.
Romania TV
15 feb. 2019, 07:22
Un fost director FBI confirmă că s-au purtat de discuţii vizând înlăturarea lui Donald Trump

Andrew McCabe, care a fost demis din FBI în urmă cu aproape un an, a afirmat că s-a discutat despre demersuri de recrutare a unor membri ai cabinetului pentru invocarea amendamentului al 25-lea al Constituţiei americane în scopul înlăturării lui Trump, după ce acesta l-a destituit pe James Comey, directorul FBI, în mai 2017.

Andrew McCabe a făcut acest declaraţii în cadrul unui interviu ce va fi difuzat duminică la CBS şi din care reţeaua de televiziune a prezentat joi un fragment.

Potrivit lui McCabe, responsabili de rang înalt din Departamentul Justiţiei au făcut supoziţii despre care dintre membrii cabinetului ar putea fi de acord cu această idee.

Amendamentul al 25-lea prevede că vicepreşedintele SUA devine preşedinte interimar dacă el şi o majoritate a cabinetului îl declară pe preşedinte ‘incapabil să-şi îndeplinească prerogativele şi responsabilităţile mandatului’.

Donald Trump a reacţionat la afirmaţiile lui McCabe numindu-l pe acesta ‘o ruşine’. Preşedintele a scris despre McCabe pe Twitter că ‘pretinde a fi ‘un biet îngeraş’, când de fapt a fost o parte importantă a Scandalului Hillary Corupta & Farsei despre Rusia – o marionetă pentru James Comey’.

Trump a declarat în repetate rânduri că persoane din interiorul FBI au fost părtinitoare politic împotriva sa şi au favorizat-o pe candidata democrată Hillary Clinton în alegerile din 2016.

După demiterea lui James Comey, Departamentul Justiţiei l-a numit pe procurorul special Robert Mueller pentru a conduce o anchetă cu privire la implicarea Rusiei în alegerile din 2016 şi la orice potenţială complicitate a acesteia cu echipa de campanie a lui Trump.

Andrew McCabe se află într-o campanie de promovare a unei cărţi despre modul în care FBI protejează ţara în epoca terorismului şi a preşedintelui Trump.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
I se spune ”râul fierbinte”. Locul spectaculos de pe glob unde temperatura apei ajunge la peste 80 de grade
Capital.ro
Călin Georgescu nu dă înapoi. Anunț oficial pentru toți românii: Sunt împotriva...
Playtech.ro
Temperatura la care trebuie să setezi centrala dimineața, când pleci de acasă. Greșeala care îți poate dubla factura la gaze
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Donald Trump ar putea închide o bază militară importantă din Europa de Est, în urma discuţiilor „pozitive şi productive” cu Rusia
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Un telefon vechi costă o avere. Te poți umple de bani, dacă l-ai păstrat
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
Gestul făcut de mama lui Andrei Perneș față de Sabrina Imbrea la biserică, în ziua înmormântării fiului ei. Ți se rupe sufletul! 😢
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Donald Trump evită să-l numească pe Vladimir Putin „dictator”, dar îl acuză pe Volodimir Zelenski
MediaFlux
Informații de ultimă oră de la Vatican. Starea de sănătate a Papei Francisc se deteriorează de la o oră la alta
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Schimbare mare pentru pensionari. Toți cei care-și depun dosarul de pensionare în 2026 trebuie să știe