Monty Sloan este dresor, fotograf şi ghid turistic la „Parcul lupilor” din statul american Indiana. De peste 20 de ani, bărbatul caută cadre perfecte pentru reclamele parcului natural în care temutele fiare umblă în libertate. Lupii s-au obişnuit cu el şi, atunci când fotograful îi mângâie, aceştia se gudură pe lângă el, ba chiar îl şi ling pe faţă.
Pe un necunoscut, lupii l-ar sfâşia într-o clipă, dar de Sloan fiarele sălbatice par a fi fascinate. Totuşi, uneori invadarea teritoriului nu este chiar pe placul acestora, şi mârâiturile dau de veste că însuşi fotograful ar putea s-o sfârşească rău. Cum, însă, Monty nu arată de fel că i-ar fi frică, totul se termină de fiecare dată cu bine.