Un important satelit european, care va studia Pământul, va fi lansat joi noapte

Pregătirile pentru lansarea satelitului Sentinel-1A, primul dintre sateliţii "constelaţiei" Copernicus, cu rolul de a studia clima, atmosfera, suprafaţa terestră, mările şi oceanele, au intrat pe ultima sută de metri, conform unui comunicat al Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).
Cristina Dinu
03 apr. 2014, 15:09
Un important satelit european, care va studia Pământul, va fi lansat joi noapte

Lansarea este programată pentru ora 21:02 GMT, iar satelitul a fost ridicat pe racheta Soiuz care-l va duce în spaţiu de la baza spaţială franceză Kourou din Guyana Franceză, scrie Agerpres.

Lansarea de joi marchează şi începutul unei noi ere în domeniul observaţiilor planetei noastre. În timp ce sateliţii meteorologici oferă informaţii de rutină despre starea vremii, misiunea satelitului Sentinel-1A va aduna date care ţin de mediu în cadrul programului Copernicus.

Primul dintre aceşti sateliţi poartă în spaţiu un sistem radar avansat menit să scaneze suprafaţa terestră indiferent de condiţiile meteorologice şi indiferent dacă este zi sau noapte. Acest satelit va fi folosit pentru a urmări diferite aspecte care ţin de mediu, de la semnalarea deversărilor de petrol în apa oceanelor, până la cartografierea întinderilor de gheaţă polare şi monitorizarea schimbărilor antropice aduse mediului.

Un alt rol important al sateliţilor din cadrul sistemului Copernicus va fi să ofere informaţii în timp real în cazul unor dezastre naturale sau pentru a contribui la eforturi de ordin umanitar, după producerea unor astfel de dezastre.

Pentru o acoperire optimă, această misiune este concepută sub forma unei ‘constelaţii’ compusă din doi sateliţi identici. Sentinel-1B i se va alătura pe orbită lui Sentinel-1A în cursul anului viitor.

Sentinel-1A a fost adus în baza de lansare în urmă cu peste o lună, iar în perioada care a trecut până la lansare a fost supus unei serii de teste minuţioase

DailyBusiness
Dani Oțil dă lovitura cu o nouă afacere, în 2025. Cât costă un abonament la studioul său de yoga și pilates
Spynews
Cum a reușit Constantin Enceanu să îi rămână fidel soției sale, deși avea gânduri de divorț. Cântărețul și-a salvat căsnicia
Bzi.ro
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele interimar al României
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc total în următoarele 30 de zile. Primesc bani mulți și au parte de fericire și reușite pe toate planurile
Capital.ro
Călin Georgescu, în culmea fericirii. Anunț fabulos despre decizia CCR: NU e definitiv
Playtech.ro
Cine este Delia Dinu, femeia de lângă Iohannis? A plâns la ceremonie şi a făcut un gest uimitor. FOTO
DailyBusiness
Ajutor de la stat pentru părinții nou-născuților în 2025. Ce sume de bani primești în primii ani de viață ai copilului
Adevarul
Elevi de liceu, isterie în grup pe ritmuri de manele. Specialist: „Să asculți așa ceva la Balul Bobocilor e ca și cum ai merge în «treling» la Operă. E păcat”
wowbiz.ro
Alina Sorescu, șocată de discuția dintre Alex Ciucu și mama lui: „O să ajungă ca Mădălina Manole”
Spynews
Meteorologii anunță vreme rece și schimbări semnificative până pe 10 martie. Când vor crește temperaturile în România
Spynews
Ce cadou refuză Radu Vâlcan să îi cumpere Adelei Popescu. Din ce motiv nu dorește să îi facă o surpriză
Evz.ro
Luna Plină, în Leu. Ghinioanele se sfârșesc pentru aceste trei zodii. Au așteptat destul
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. El are 72 de ani, ea doar 24. Milionarul nu mai are nicio jenă și se afișează cu ea peste tot
kanald.ro
Statul oferă 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, în doua tranșe. Primii bani vor intra în luna aprilie
Cancan.ro
Felix ÎNȘELAT-O pe Răduleasca! Amanta a rupt tăcerea: un an de întâlniri ascunse, în hoteluri și pe barcă, în timp ce Mihaela trăia în iluzia fericirii
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Traian Băsescu, demolat în direct la TV. Moment istoric în televiziunea din România
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Vicecampioana olimpică și-a arătat tatuajele și piercing-ul dintr-o zonă delicată
stirilekanald.ro
"Unde nimerea, acolo îi băga cuțitul" O tânără mamă din București a fost măcelărită de propriul soț. Femeia a cerut ca bărbatul să fie monitorizat, dar a fost ignorată
substantial.ro
Elena Lasconi sugerează ruperea coaliției PNL-PSD și formarea unei alianțe de dreapta
MediaFlux
Se REIA TURUL 2 la alegerile prezidențiale!? Anunțul CCR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine îi ia locul lui Carmen Iohannis la Cotroceni? Cum arată partenera misterioasă a noului președinte al României