Un istoric, inculpat de agresiune sexuală asupra fiicei sale adoptive

Un istoric rus cunoscut prin cercetările sale asupra terorii staliniste a fost inculpat marţi de agresiune sexuală asupra unui minor, la trei luni după ce a fost achitat într-un caz similar pe care-l denunţă drept ”fabricat piesă cu piesă”. 
Iulian Tudor
03 iul. 2018, 16:42
Un istoric, inculpat de agresiune sexuală asupra fiicei sale adoptive

Iuri Dmitriev este acuzat că a comis ”acte violente de natură sexuală asupra unui minor (în vârstă) de mai puţin de 14 ani”, în perioada 2012-2016, şi anume fiica sa adoptivă, potrivit agenţiei ruse de presă Interfax, care citează parchetul.

Aflat la conducerea unei filiale regionale a Memorial, principala organizaţie rusă de apărarea drepturilor omului, el riscă până la 20 de ani de închisoare. Dmitriev a fost achitat în aprilie, într-un prim proces de pornografie infantilă. Istoricul era acuzat că a realizat imagini ”pornografice” cu fiica sa adoptivă, ceea ce acesta dezminte.

Istoricul, în vârstă de 62 de ani, care a petrecut un an în detenţie provizorie, a fost însă găsit vinovat de deţinere ilegală de armament şi a fost eliberat sub control judiciar. La jumătatea lui iunie, Curtea Supremă a Kareliei, regiunea în care a avut loc procesul, a anulat această hotărâre şi a retrimis cazul în justiţie, potrivit news.ro.

La o săptămână după această anulare, Dmitriev a fost plasat din nou în detenţie, provocând îngrijorarea societăţii civile, care denunţă urmăririle ce-l vizează drept un mijloc de a-l intimida şi de a-l face să tacă.

Timp de 30 de ani, Iuri Dmitriev a întocmit o listă cu numele a 40.000 de persoane executate şi deportate în Karelia în timpul terorii staliniste. El se află de asemenea la originea descoperirii uneia dintre cele mai mari gropi comune în regiune, la Sandarmoh, unde au fost executate prin împuşcare aproximativ 9.000 de persoane.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Greșeli de evitat înainte de spovedanie. Mulți credincioși nu cunosc regulile
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai