Carmen Vernica, o româncă de 45 de ani, şi-a pierdut viaţa în cursul zilei de astăzi, după ce a fost împuşcată mortal la Cave, în apropiere de Roma, Italia, chiar de soţul ei italian. Carmen era căsătorită de câţiva ani cu Antonio Brigida, de 59 de ani, un bărbat care lucra în domeniul transporturilor, dar şi ca voluntar pentru Crucea Roşie.
Conform Il Messaggero, citat de observator.tv, relaţia dintre cei doi se răcise în ultima perioadă şi se presupune că tragedia s-a produs după o discuţie în contradictoriu pe tema unei eventuale despărţiri.
Anchetatorii susţin că femeia ar fi vrut să-l părăsească pe italian, dar acesta nu a acceptat varianta despărţirii. A scos pistolul, pe care îl deţinea legal, şi a împuşcat-o pe româncă de mai multe ori.
Vecinii au auzit împuşcăturile şi au sesizat forţele de ordine. Carabinierii ajunşi la faţa locului au găsit-o pe femeie moartă, într-o baltă de sânge, iar italianul încă mai ţinea pistolul în mână.
Urmează ca ancheta condusă de un procuror din Tivoli să scoată la iveală motivul adevărat care a dus la producerea acestei tragedii. Atât italianul, cât şi românca nu se aflau la prima căsnicie. Vecinii susţin că între ei nu se mai înregistraseră episoade de violenţă domestică.