Un jucător nigerian şi-a luat avânt de 40 de metri pentru a executa un penalty, dar şutul l-a făcut vedetă pe internet VIDEO

Un jucător din Nigeria a oferit gafa sfârșitului de ani în fotbal, după ce şi-a luat un avânt de aproape 40 de metri, ajungând aproape de mijlocul terenului, doar pentru a trage, în final, absolut dezamăgitor.
Filip Stan
01 dec. 2021, 19:55
Un jucător nigerian şi-a luat avânt de 40 de metri pentru a executa un penalty, dar şutul l-a făcut vedetă pe internet VIDEO

Un meci din campionatul Nigeriei s-a terminat la egalitate, astfel că s-a trecut la executarea loviturilor de departajare, unde unul dintre jucători a avut o abordare care a făcut înconjurul planetei, amuzandu-i pe internauţi.

Acesta şi-a luat avânt până aproape de jumătatea terenului, dar pornind spre minge nu a încercat să atingă o viteză cât mai mare, părând mai mult preocupat de a câştiga timp în care să se hotărască unde să tragă.

Jucătorul a făcut nu mai puțin de 22 de pași, s-a oprit de două ori și a tras slab, pe centrul porții, permițându-i portarului advers să intervină fără probleme.

Comentatorul și operatorul video au fost luați prin surprindere de avântul pe care și l-a luat jucătorul nigerian. În total, pe toate rețelele sociale, imaginile au strâns peste 6 milioane de vizualizări și un milion de aprecieri.

Citeşte şi: Antrenorul Gheorghe Tadici a fost suspendat şase etape şi amendat cu 4.000 de lei după ce a lovit o jucătoare

DailyBusiness
Vești proaste pentru o categorie de români. Crește vârsta de pensionare
Spynews
Ce este Gold Card, viza lansată de Donald Trump. De când va fi disponibil și cât costă cardul de aur
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Localitatea din România în care s-au născut doar 2 copii în ultimii 3 ani: “Nu mai e tineret, nu se mai găsește nimic de lucru”
Capital.ro
Marea actriță a părăsit această lume. A fost o legendă, iubită de toți românii. Familia a anunțat decesul
Playtech.ro
De ce este bine să întârzii la aeroport? Explicaţia controversată oferită de un însoţitor de zbor
DailyBusiness
Românii, luați la control! Amenzi de până la 1.500 de lei între 1 și 6 aprilie
Adevarul
Cum ar arăta lumea după ce China ar cuceri Taiwanul. America umilită, Beijing impune o nouă ordine mondială
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Imagini savuroase cu Serghei Mizil în tinerețe! Cum arăta concurentul de la Asia Express la prima nuntă | FOTO
Spynews
Șacalul și-a recunoscut crimele, după un an de negare! Răsturnare incredibilă de situație în dubla tragedie din Constanța
Evz.ro
Drama actriței care a albit peste noapte din dragoste. A fost adulată de toți românii
Ego.ro
Andreea Bălan și Loredana au dat lovitura! Nici Bogdan de la Ploiești nu se lasă mai prejos! EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
kanald.ro
Ce pensie primește un român care a muncit 15 ani! Diferența pe care o acoperă statul
Cancan.ro
Indecente la piscină! Le-am prins trăgând de bikinei, până când nu a rămas mai 'nimic' din ei. Recunoști protagonistele?
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunț pentru cei care țin banii la saltea. Ce trebuie să faceți cu numerarul: Fond de urgență
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
stirilekanald.ro
„Te vei trezi fără inimă”: Cum a semănat Jack Spintecătorul teroare în București
Descoperire șocantă în casa unei rude de a lui Petre Roman
MediaFlux
Vin banii de la stat pentru pensionari! Cine primește sumele pe cardul de energie în 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este primarul care folosește un stilou cu cerneală verde, așa cum făcea Florian Coldea, pentru a semna acte oficiale