Prezent la un concert în ţara noastră, Toto Cutugno a mărturisit că ascultă muzica artiştilor români şi că de curând a ascultat manelele lui Florin Salam. Celebrul cântăreţ susţine că a fost vrăjit de stilul lui Salam, potrivit Wowbiz.
„Florin Salam, i-am ascultat melodiile şi am rămas foarte, foarte, foarte impresionat pentru că este multă muzică ţigănească, arăbească. Mi-ar plăcea să fac un duet cu el pentru că îl vad…în italiană se zice sanguin, înţelegeţi ce vreau să spun, îmi place muzica lui„, a declarat Toto Cutugno.
Citeşte şi Florin Salam, SUFERINŢĂ NEMĂRGINITĂ de când a devenit TATĂ
Pentru Florin Salam nu ar fi primul duet cu un star internaţional. Muzica manelistului a mai fost remarcată de celebrul Goran Bregovici, care a venit personal în România să îl cunoască. Cei doi au înregistrat mai multe piese şi chiar au concertat la Bucureşti.