Un mare fotbalist se retrage din activitate. A jucat la trei Campionate Europene

Internaţionalul ceh Tomas Rosicky, în vârstă de 37 de ani, şi-a anunţat, miercuri, retragerea din activitatea de fotbalist.
Filip Stan
20 dec. 2017, 14:36
Un mare fotbalist se retrage din activitate. A jucat la trei Campionate Europene

Fost mare jucător al cluburilor Arsenal Londra sau Borussia Dortmund, Tomas Rosicky, a renunţat la activitatea competiţională. În vârstă de 37 de ani, Rosicky a evoluat – începând din 30 august 2016 – pentru Sparta Praga, clubul care l-a lansat în fotbalul mare.

Mijlocaşul cu 247 de partide disputate în tricoul celor de la Arsenal, acolo unde a ajuns în 2006, de la Borussia Dortmund a vorbit, miercuri, despre motivele retragerii, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Praga: „Ştiam că va veni şi momentul acesta. Îmi era din ce în ce mai greu să ma pregătesc. Mintea mea ar fi vrut să mă lase să joc în continuare, dar corpul meu refuză. Lucrul acesta era inevitabil. Am avut o carieră frumoasă, mi-a plăcut ceea ce am făcut şi, cu siguranţă, aş face acelaşi lucru dacă ar trebui să o iau de la capăt”.

Rosicky a debutat la juniorii echipei Sparta Praga în 1997, apoi la echipa mare în 1998. În 2001 s-a transferat la Borussia Dortmund, iar în 2006 la Arsenal Londra. Rosicky a înscris 23 de goluri în 105 meciuri disputate pentru echipa naţională a Cehiei.

Aş vrea să le mulţumesc celor de la Sparta pentru ca m-au crescut. Aici am făcut primul pas în cariera mea şi am ajuns la două cluburi mari din Europa tocmai pentru că am primit o educaţie fantastică la Praga. Şi mai vreau să le mulţumesc pentru că mi-au permis să-mi iau rămas bun de la fotbal în locul pe care-l iubesc cel mai mult”, a mai spus Rosicky.

Rosicky a jucat 105 meciuri în naţionala Cehiei, pentru care a înscris 23 de goluri. A jucat la Euro 2000 și Euro 2004, și și-a ajutat echipa să se califice la Campionatul Mondial din 2006. Rosický a marcat șapte goluri in preliminarii, furnizând și pase de gol pentru Milan Baroš și Jan Koller.

La Campionatul Mondial din 2006, Rosicky a marcat 2 goluri în meciul castigat de Cehia cu 3-0 in fata Statelor Unite, în meciul lor de deschidere. A devenit căpitanul naționale în august 2006, în urma retragerii lui Pavel Nedvěd, Rosický a ratat Euro 2008, din cauza unei accidentări. A mai jucat la Euro 2012, unde s-a accidentat din nou în meciul cu Grecia.

Spynews
Dana Badea și Alin s-au despărțit, la scurt timp după ce au ieșit din arest! Influencerița trece prin momente grele
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Municipiul din România în care se deschide o fabrică unică în lume. UE a aprobat o investiție de circa 100 de milioane de euro
Capital.ro
Românii, taxați în plus. Intră în vigoare din 1 aprilie, nu e păcăleală: Vor achita direct
Playtech.ro
Americanii nu vor să dea medalia. Lansează o nouă teorie. Eroarea gravă pe care ar fi făcut-o TAS
DailyBusiness
DATA LA CARE INTRĂ PENSIILE. S-a aflat acum!
Adevarul
Dacă lui Putin nu-i convine situația din Kursk, atunci „să plece naibii din Ucraina”, spune Casa Albă
Spynews
Prețul pe care l-a plătit Ioana Grama pentru o noapte de cazare în Dolomiți. Suma depășește cu mult salariul minim în România
Spynews
Noi informații cutremurătoare despre ce se petrecea la Spitalul Pantelimon. Au fost făcute noi sesizări. Alte cinci decese sunt investigate 
Evz.ro
Devine obligatoriu în România. Toate mașinile sunt vizate
Ego.ro
Din cauza soacrei mele,mi-am luat copilul și am plecat. M-a umilit și...
Prosport.ro
FOTO. Rebela tenisului feminin românesc s-a pozat într-o pereche de pantaloni mult prea mulați şi a postat imaginile controversate pe internet
wowbiz.ro
Un al treilea ADN, găsit pe trupul doctoriței ucise. Cu cine era Marina în cabinet?!
Cancan.ro
Cine este tatăl Elizei Iliescu, de fapt. Adriana Iliescu i-a spus adevărul fiicei ei, în sfârșit
Playsport.ro
L-a ÎNȘELAT pe fostul jucător din naționala României! Prima ei explicație este INCREDIBILĂ
kanald.ro
Polițistul care a ucis-o pe Raisa pe trecerea de pietoni merge la închisoare. Câți ani va petrece în arest Constantin Popescu
Capital.ro
Decizie pentru toți românii care au BULETIN. Au la dispoziție doar 15 zile
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
stirilekanald.ro
Ireal ce au găsit polițiștii în mașina jandarmului care s-a împușcat în cap! Breaking news!
substantial.ro
Donald Trump discută cu Elon Musk despre Ucraina și relațiile comerciale cu UE
MediaFlux
România se pregătește de RĂZBOI? Mișcare strategică CIUDATĂ
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...