Morţii erau angajaţi civili ai Departamentului american al Apărării, la fel ca rănitul, care a fost spitalizat şi se afla în stare „stabilă”, a precizat contraamiralul Robert Chadwick, potrivit news.ro.
Citeşte şi Atac armat la un hotel de cinci stele, în Pakistan. Militanţii au urcat până la etajul I UPDATE
Atacul armat a avut loc miercuri, către ora locală 14.30 (joi, 2.30, ora României) pe şatierul naval al bazei, în apropiere de poarta de sud.
Atacatorul a fost identificat „provizoriu” ca fiind un marinar de pe submarinul nuclear de atac USS Columbia, a anunţat Chadwick, precizând că acesta „aparent” s-a sinucis.
Un martor, citat de presa locală, a declarat că l-a văzut pe marinar trăgându-şi un glonţ în cap.
Tot potrivit presei, drama a avut loc în apropiere de USS Columbia, aflat la reparaţii în momentul dramei.