Breaking
News
Bărbatul a descoperit sticla în timp ce se plimba pe faleză. Scrisoarea din interior data din 1936. Expeditorul a scris în mesaj doar că este pe mare şi îl roagă pe cel care găseşte sticla să o ducă la o anumită adresă.
Scrisoarea era semnată de un bărbat care locuia în vestul Australiei. După mai multe cercetări, neozeelandezul a aflat că acesta a murit în anii ’40, dar a reuşit să ia legătura cu nepotul său, care încă locuieşte în vestul Australiei.
„Singura legătură pe care o am cu bunicul meu este această sticlă. Asta este tot, deci este o poveste fascinantă”, a declarat nepotul celui care a lansat sticla pe mare.
Sticla va fi donată unui muzeu din Noua Zeelandă, pentru ca şi alţi iubitori de istorie să o poată admira.