Un milionar a sărit de la etajul al 18-lea al unui zgârie-nori. Averea bărbatului este estimată la peste 6 milioane de dolari

Un milionar a decis să își pună capăt zilelor, după ce compania pentru care lucra a ajuns în pragul falimentului din cauza inflației.
Bianca Bocioacă
05 sept. 2022, 12:40
Un milionar a sărit de la etajul al 18-lea al unui zgârie-nori. Averea bărbatului este estimată la peste 6 milioane de dolari

Problemele de la locul de muncă l-au făcut pe milionar să-și pună capăt zilelor

Gustavo Arnal era directorul financiar al unui lanț de magazine celebru din Statele Unite. Compania pentru care acesta lucra a anunțat, în urmă cu câteva zile, că vor închide 150 de magazine din cele 900 și că va concedia 20% dintre angajați. Bărbatul avea 52 de ani și din 2020 s-a alăturat companiei care se ocupă cu vânzarea de produse de uz casnic, pentru a ajuta la stabilizarea financiară în timpul pandemiei. Anunțul conform căruia magazinele vor fi închise  din cauza vânzărilor scăzute a fost făcut pe 31 august. Gustavo a decis, la două zile de  la aflarea anunțului, să se arunce în gol de la etajul 18 al unui zgârie-nori care se afla în apropierea locuinței sale din Manhattan, New York, conform Observatornews.ro.

Citește și: Cutremur devastator, cel puţin opt morţi, după un seism care a lovit Afganistanul

Gustavo Arnal avea o familie fericită și o avere semnificativă

Clădirea de pe care a decis să se arunce are 57 de etaje și deține 145 de locuințe, prețurile acestora fiind cuprinse între 3 și 50 de milioane de dolari. Zgârie-norul este cunoscut sub numele de Turnul Jenga datorită modului în care este construit. Aici locuiesc atât unii dintre cei mai bogați americani, cât și celebrități, precum Frank Ocean.

Gustavo ducea un trai de lux, iar averea lui netă este de peste 6 milioane de dolari. Acesta a vândut, în urmă cu o lună, 42 de mii de acțiuni ale companiei pentru aproximativ un milion de dolari.

Milionarul avea o familie fericită și nimeni nu s-a gândit vreodată că va recurge la acest gest. Soția lui Gustavo a decis, totuși, să nu vorbească public despre acest eveniment nefericit din viața familiei.

Citește și: Mobilizare masivă împotriva creşterii preţurilor la energie, în Marea Britanie. Sute de mii de oameni nu vor să-şi mai plătească facturile

DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
De ce să nu arunci varza murată chiar dacă a trecut iarna. Ce poți să faci cu ea pe timp de vară
Capital.ro
Taxă majorată pentru șoferi. A intrat deja în vigoare. O altă scumpire, programată pentru luna mai 2025
Playtech.ro
Când se pierde dreptul de a conduce, în România? Vârstă maximă pentru a sofa
DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Bendeac, vorbe grele despre Dan Negru: Un manipulator filorus
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
Pensii mai mari cu 200 de lei pentru acești pensionari! Sumele de bani vor fi livrate într-o săptămână
Cancan.ro
Nuntă secretă în politică! Fostul prim-ministru al României s-a căsătorit la Viena cu deputata care i-a furat inima
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut cel mai mare artist. A fost o legendă. Rămâne veșnic în inimile românilor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
România ar putea rămâne în beznă de Paşte: Avertismentul Transelectrica
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Actriţa din piesa care a deranjat Biserica, ameninţată: Nu-mi venea să cred