Huerta a susţinut că a plătit o amendă legată de declaraţiile de impunere din 2006 şi 2008 şi că este „absolut nevinovat”. „Am plătit amenda de două ori, la momentul respectiv şi acum, aici”, a spus el într-o conferinţă de presă, precizând că a fost penalizat după o modificare a criteriilor autorităţii fiscale.
Potrivit ziarului „El Confidencial”, Huerta a evitat plata unor obligaţii fiscale de peste 200.000 de euro.
Noul guvern socialist al Spaniei, condus de premierul Pedro Sanchez, a preluat puterea după şase ani de dominaţie a dreptei, pe fondul unui scandal de corupţie în care a fost implicat Partidul Poporului, formaţiunea politică a fostului prim-ministru Mariano Rajoy.