„Peste 800 de milioane de persoane mor de foame în lume. Din nefericire, şi în Germania există oameni care o duc greu din punct de vedere financiar, inclusiv în privinţa hranei (…). Eu cred că nu putem, aici, în Germania, să aruncăm hrană bună”, a declarat Niebel.
Este pentru prima dată când un ministru german face asemenea declaraţii. El urmează astfel exemplul deputatului conservator Hartwig Fischer care, pentru a-i convinge pe săraci, s-a fotografiat pentru prima pagină a celui mai citit ziar din Germania gustând o lasagna ce conţine carne de cal.
„Este bună! (…) Nu pot să văd nicio diferenţă faţă de celelalte lasagna”, a declarat el pentru cotidianul cu aproximativ zece milioane de cititori.
Ministrul german pentru Afaceri Sociale Ursula von der Leyen a etichetat dezbaterea ca „absurdă”. „Indiferent că eşti bogat sau sărac, fiecare vrea să ştie ce mănâncă. Iar acest lucru trebuie să fie impecabil”, a spus ea.
Scandalul cărnii de cal fraudulos ştampilate ca fiind vită a afectat Germania în urmă cu aproximativ zece zile, lucru care a determinat Guvernul german să anunţe măsuri pentru consolidarea controalelor şi posibilităţii de sanţionare a actorilor din industria agroalimentară.