Un ministru israelian îi îndeamnă pe români să se vaccineze şi îi cere bisericii să se implice în campanie. „Numărul celor care s-ar imuniza ar fi astfel mai mare”

Ministrul israelian pentru Diaspora, Nachman Shai, îi îndeamnă pe români să se vaccineze şi afirmă că nu înţelege de ce atât de mulţi oameni îşi riscă viaţa în condiţiile în care spitalele din România sunt pline, după cum a aflat din presa internaţională.
Daniel Spătaru
12 oct. 2021, 16:14
Un ministru israelian îi îndeamnă pe români să se vaccineze şi îi cere bisericii să se implice în campanie.

Nachman Shai, ministru israelian pentru Diaspora, afirmă că media trebuie implicate atât în campanii pozitive, cât şi în campanii negative, când vine vorba de vaccinare.

Voi, românii, ar trebui să vă vaccinaţi, şi nu sunt plătit de guvern să vă spun asta. (…) Eu transmit un mesaj simplu: ‘Vaccinul vă va salva viaţa!’. Este ştiinţă. (…) Ieri dimineaţă (duminică – n.r.), când am mers la jogging, am văzut o ştire pe CNN cu titlul „Spitalele româneşti sunt pline”. De ce-şi asumă oamenii acest risc? Nu înţeleg„, a declarat pentru Agerpres Nachman Shai, care este fost membru al parlamentului israelian şi are o îndelungată experienţă ca purtător de cuvânt, inclusiv în slujba armatei israeliene.

El a subliniat că, deşi are o rată de vaccinare mult mai mare decât alte ţări, Israelul nu este mulţumit. „Vrem ca fiecare israelian să fie vaccinat”, a subliniat el.

Noi, în Israel, le-am cerut rabinilor şefi, liderilor religioşi, evrei şi musulmani deopotrivă, să le vorbească oamenilor. Dacă conducerea bisericii din această ţară s-ar fi îndreptat către oameni şi le-ar fi spus să se vaccineze, numărul oamenilor care s-ar vaccina ar fi mai mare„, a mai afirmat ministrul israelian pentru Diaspora.

Noi nu dăm sfaturi. Dar în Israel am folosit figuri publice, jucători de fotbal populari sau campionii noştri olimpici, care sunt extrem de populari. O tânără de 19 ani a câştigat o medalie olimpică la tae-kwon-do (Avishag Semberg, medalie de bronz la tae-kwon-do la categoria sub 49 kg – n.r.), nimeni nu o ştia. Acum este foarte populară. Deci o iei pe această tânără şi îi spui: ‘Te-ai vaccinat? Acum vorbeşte cu oamenii!’ Aşa salvezi vieţi„, a mai spus oficialul israelian.

Citește și Vaccinarea obligatorie, pe ultima sută de metri. Ministrul Sănătăţii va promova proiectul în regim de urgenţă

El a explicat cum şi-a calibrat campania pro-vaccinare statul Israel. „Aşa faci campanie: produci mesaje diferite pentru diferite grupuri ţintite: evrei, arabi, ruşi, ultraortodocşi, laici, etc. Faci totul. Pentru că până la urmă cel mai important este câţi oameni se vaccinează. Politica guvernului a fost să se continue viaţa normală, pentru că altfel atât economia va fi afectată, cât şi oamenii, din punct de vedere mental, dacă închizi totul„, a afirmat Nachman Shai.

Din acest punct de vedere, a explicat el, Israelul nu a considerat practice restricţiile foarte dure din anumite ţări. „În alte ţări, ca Australia şi Noua Zeelandă, le-au spus oamenilor să stea acasă, oamenii au înnebunit. Imaginaţi-vă, copiii îşi înnebunesc părinţii, cupluri care obişnuiau să se vadă doar seara, după serviciu, sunt blocate împreună acasă. Nu glumesc. Rata divorţurilor creşte”, a mai afirmat el.

Citește și Bilanţ vaccinare 11 octombrie. Peste 50.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore, 22.500 cu prima doză

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre