Grupuri de deţinuţi români şi italieni s-au bătut în urmă cu câteva zile în Penitenciarul Mammagialla din localitatea italiană Viterbo, la periferia Romei. Violenţele s-au soldat cu 15 răniţi, dintre care patru sunt în stare gravă şi rămân spitalizaţi.
Violenţele probabil au izbucnit din cauza unor rivalităţi în închisoare, însă intervin în contextul situaţiei precare din penitenciarele italiene, care sunt supraaglomerate.
„Am fost informaţi că ministrul Justiţiei, Annamaria Cancellieri, a mers la Închisoarea Mammagialla”, a anunţat Massimo Costantino, liderul unui sindicat al angajaţilor penitenciarelor.
În urma incidentelor din penitenciarul de la Viterbo, Administraţia penitenciarelor a convocat pentru 14 ianuarie o reuniune a centralelor sindicale de profil pentru a discuta despre măsuri suplimentare de siguranţă.
Penitenciarul Mammagialla din Viterbo are o capacitate de 400 de locuri, dar, în momentul de faţă, în această unitate sunt aproximativ 700 de deţinuţi.